
rețetă de Alexandra Băltățeanu
Ingrediente
200 g somon (file sau rondele); ½ zucchini; 1 morcov mic; 2 căței usturoi; 1 lingură pătrunjel tocat; 1 lingură mărar tocat; 2-3 linguri ulei de măsline; 1 cartof potrivit; sare; 1 ou
Mod de preparare
Pui somonul la fiert în apă cu un praf de sare și, după ce se pătrunde, îl scoți și îl lași să se răcească. Cureți și speli legumele, le dai pe răzătoare și le pui într-un vas. Adaugi somonul făcut bucățele, uleiul, oul, verdețea, usturoiul pisat, puțină sare și omogenizezi compoziția.
Formezi chifteluțe mai mari sau mai mici, după preferință, și le așezi pe o tavă cu hârtie de copt. O introduci în cuptorul încins la 180ºC până devin aurii, circa 20-25 de minute.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
