Home / Bebelus / 5 măsuri să-ți salvezi copilul în situații de urgență

5 măsuri să-ți salvezi copilul în situații de urgență

salvare bebelus

Dr Beata Acs - medic specialist pediatrie (3)Printre cele mai frecvente situații care pun în pericol viața copiilor mici este înecarea cu alimente. Dr. Beata Acs, medic specialist în pediatrie, ne-a explicat cum trebuie să acționezi în cazul în care viața copilului tău este în pericol și care sunt măsurile de prevenire ale accidentelor casnice.

Unul dintre cele mai frecvente accidente care se întâmplă în cazul copiilor mici este înecarea cu bucăți de alimente sau obiecte mici. Care este primul gest pe care trebuie să-l facă mama pentru a preveni sufocarea? Pătrunderea accidentală a lichidelor/corpurilor străine în căile respiratorii poate produce blocarea parţială sau totală a unor căi respiratorii, ducând la complicaţii ca pneumonie (suprainfecţie bacteriană), tulburări de respiraţie (dispnee, wheezing, stridor) şi chiar sufocare. Cele mai frecvente alimente care produc blocaj la nivelul căilor respiratorii sunt: alunele, boabele de mazăre, fasolea, strugurii, cerealele, sâmburii, bomboanele sau lichidul de vărsătură. Corpii străini vegetali sunt extrem de nocivi deoarece îşi măresc volumul prin absorbţie de secreţii bronşice și produc în timp blocarea unor căi respiratorii mari cu asfixie secundară.

Ce măsuri de precauție ar trebui să-și ia mamele la începutul diversificării?

Nu trebuie să le dea sugarilor bucăți mari de legume sau fructe crude pe care încă nu le pot mesteca. Niciodată nu i se dau copilului care plânge, lichide sau mâncare pentru a-l liniști. Riscul de sufocare, în caz de plâns, este și mai mare! Pentru a preveni sufocarea, mama trebuie să se asigure că acesta a înghițit mâncarea din gură înainte de a-i da următoarea linguriță.

Care sunt manevrele corecte pentru a elibera căile respiratorii ale bebelușului?

Pasul 1: Se verifică cavitatea bucală. Dacă nu se vede nimic în cavitatea bucală, NU se încearcă îndepărtarea cu degetul a corpului străin din laringe, deoarece poate duce la împingerea corpului străin mai adânc, agravând situația.

Pasul 2 : Se aplică 5 lovituri interscapulo-vertebrale (pe spate, sub zona omoplaților)

Pasul 3 : Se aplică 5 comprese toracice (se face presiune cu mâna în zona sternului)

Pasul 4: Se verifică din nou cavitatea bucală.

Se continuă până când se elimină corpul străin, sugarul începe să tuşească cu forţă sau să plângă şi să respire. Când sugarul devine inconştient (corpul străin nu se poate îndepărta, obstrucţie completă) se aplică manevrele de resuscitare, ventilaţia de prim ajutor şi compresele toracice.

După 3 încercări de câte 5 lovituri cu 5 comprese nereuşite (nu se elimină corpul străin) se cheamă ambulanţa, DAR se continuă manevra până ajung medicii!

Dar în cazul unui copil mai mare de un an?

Părintele se așază în spatele copilului, pune un braţ în jurul abdomenului şi aplică 5 lovituri interscapulo-vertebrale cu podul palmei. Dacă nu reușește să elibereze căile respiratorii ale copilului, aplică manevra Heimlich: se așază în spatele copilului şi pune braţele în jurul lui, închide pumnul unei mâini, apucă cu cealaltă mână pumnul plasat între buric şi stern, aplică 5 mişcări ferme și rapide.

Ce trebuie să facem în cazul în care copilul a înghițit o hrană fierbinte?

Se încearcă îndepărtarea alimentului din cavitatea bucală, iar dacă copilul a înghițit deja, i se dă să bea un lichid mai rece.

Dacă cel mic s-a opărit, ce măsuri trebuie luate?

În cazul arsurilor de gradul I (înroşire) pielea se spală abundent cu apă rece pentru alinarea durerilor, iar zona arsă se acoperă cu comprese sterile. NU se vor folosi remedii ca ulei, unguente, pudre, albuș de ouă, etc.

În momentele de neatenție ale părinților sau ale bunicilor, cei mici pot înghiți medicamente sau substanțe toxice. Cum ar trebui să reacționeze adulții în aceste cazuri?

În cazul înghiţirii accidentale a unei substanţe toxice este interzis provocarea vărsăturilor! Se cheamă ambulanța de urgență și se specifică că este vorba de intoxicație, însă până când ajung medicii, copilul trebuie supravegheat.

În cazul în care copilul a înghiţit medicamente (siropuri, pastile, etc): se pot provoca vărsături (prin introducerea unui deget la nivelul faringelui copilului conştient, culcat pe burtă peste genunchii adultului); trebuie să bea cât mai multe lichide. Lichidul de vărsătură şi ambalajele toxicului/medicamentului suspectat că a fost înghiţit trebuie duse obligatoriu la spital. Ascunderea adevărului despre circumstanţele producerii accidentului (natura toxicului, cantitate, etc) pot periclita viaţa copilulul.

7 măsuri de prevenție a accidentelor casnice

  • Nu lăsaţi copilul nesupravegheat pe masa de schimbat scutecele. Nu lăsaţi obiecte mici, ascuţite (foarfecă), substanţe (spirt, pudră) pe masa de schimbat scutecele.
  • Controlaţi întotdeauna temperatura apei pentru băiţă, înainte de a pune copilul în cadă.
  • Nu lăsaţi copilul nesupravegheat în băiţă/cadă sau aproape de apă.
  • Cumpăraţi jucării, produse din substanţe non-toxice.
  • Nu oferiţi copilului jucării sau obiecte mici sau jucării care se pot demonta în părţi mici şi pe care le poate pune în gură şi înghiţi.
  • Fixaţi cu centura copilul în cărucior sau scăunel.
  • În maşină, transportaţi copilul în scaun pentru copii (“scoică “- până la 9 luni. Scaun pentru copii, în funcţie de vârstă şi greutate, orientat spre spatele maşinii – până la 9 kg/1 an).

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.