Crochete din pește

crochete din peste

Aceste crochete sunt superdelicioase și numai bune pentru copiii care nu iubesc gustul de pește. Trebuie să le încerci.

Ingrediente

300 g file de pește;

3 cartofi mari;

1 ceapă;

2 căței usturoi;

100 g cașcaval;

½ legătură mărar verde;

2 ouă;

sare;

1 ceașcă pesmet Băneasa
Mod de preparare

Cureți cartofii, îi speli și îi pui la fiert în apă cu sare. Când sunt bine pătrunși îi scurgi și îi pasezi foarte fin. Cât timp fierb cartofii, pui fileul de pește și ceapa tocată mărunt într-un vas termorezist, torni puțină apă și-l introduci în cuptorul încins pentru 20 de minute.

Când peștele este gata, îl scoți din cuptor, adaugi peste el usturoiul pisat, cașcavalul dat pe răzătoarea mică, mărarul tocat mărunt, piureul de cartofi, sare și amesteci foarte bine.

Întinzi compoziția pe un blat presărat cu făină și tai crochete cu o formă rotundă. Le treci prin ou bătut și apoi prin pesmet Băneasa. Le așezi pe o tavă cu hârtie de copt și le introduci în cuptorul încins până se rumenesc frumos deasupra. Pentru cei mari, le poți prăji în ulei bine încins.

Poate îți place și Crochete din cartofi.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.