
Cercetătorii americani au descoperit că paracetamolul, pe lângă efectul lui antiinflamator și analgezic, are și un efect ….ANTIEMOȚIONAL.
Cel mai utilizat analgezic …
Paracetamolul este un medicament care se eliberează fără reţetă și care este unul dintre cele mai utilizate analgezice. Cercetătorii americani au făcut un nou studiu pentru a vedea care sunt atât efectele pozitive, cât și cele secundare, iar rezultatele lui arată că reduce nu numai intensitatea durerilor resimţite de pacienţi.
…Scade intensitate emoțiilor
În urma acestui studiu, cercetătorii au constatat că oamenii care au luat acest medicament au resimţit nu doar o atenuare a durerii fizice, ci şi o diminuare a durerii emoţionale, ceea ce demonstrează că această reacție este controlată în creier de conexiuni similare. Publicat în revista Psychological Science, acesta sugerează că paracetamolul ar putea avea şi alte efecte, în afară de cel analgezic, şi ar putea duce la o scădere în intensitate a reacţiilor emoţionale în general.
…Și alte analgezice vizate
Este pentru prima dată când medicii scot în evidență impactul pe care-l are acest medicament asupra creierului, iar autorul studiului, Geoffrey Durso, afirmă că ”acest medicament ar avea un spectru de efecte mult mai larg decât ne-am aștepta. Mai mult decât un analgezic, el este un anti-emoțional.” Rămâne de văzut prin ce mecanism acest fenomen se produce, ce moleculă determină această ”amorțire emoțională”, iar cercetătorii își doresc să descopere acest mecanism deoarece paracetamolul este un medicament foarte popular. Unii psihologi au lansat o pistă în direcția serotoniei, un neurotransmițător responsabil atât cu controlul durerii, cât și al bunei-dispoziții. Rămâne să aflăm dacă acest analgezic, dar și altele, ca ibuprofenul și aspirina, sunt de asemenea și un antiemoțional.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
