Cum previi accidentele la joacă, iarna - PapTot.ro - Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie - Revista PapTot!

Home / Copil / Cum previi accidentele la joacă, iarna

Cum previi accidentele la joacă, iarna

shutterstock_115618900

Este iarnă, anotimpul bucuriilor și al jocului în zăpadă pentru copii. Gheața, sporturile de iarnă, joaca în locuri cu potențial de risc pot pune destule probleme.

 Riscurile derdelușului

  • Ieşirile cu săniuţa sunt de fiecare dată un moment de bucurie pentru năzdrăvanul tău. Ai grijă însă ca săniuţa să fie într-o stare bună. Asigură-te că derdeluşul este departe de stradă şi că nu are denivelări, cioturi de copaci, pietre etc. Nu uita că pârtia pentru săniuţă trebuie să fie bine acoperită de zăpadă, şi nu de gheaţă.
  • Săniuţa este bine să fie cu ghidon, pentru a putea fi uşor mânuită de copil. Nu trebuie să stea pe săniuţă întins pe burtă sau pe spate, ci în funduleţ. În felul acesta va fi protejat de loviturile la cap sau la abdomen.
  • Pe sanie nu trebuie să stea mai mulţi copii decât specifică producătorul. Copiii pot să cadă cu uşurinţă.
  • Niciodată sania nu trebuie trasă de un vehicul motorizat. Pericolul de accident este foarte mare.

 Reguli la schi şi snow-boarding

Atenție! Puştii (băieții mai mult decât fetiţele) vor să braveze şi nu evaluează corect nici gradul de risc al unei acţiuni şi nici capacitatea lor de-a o duce la bun sfârşit, în siguranţă. De aceea, câteva ore de schi cu un instructor le sunt necesare începătorilor. Aşadar, supraveghează-ţi copilul, nu-l lăsa niciodată să schieze singur şi asigură-te că vremea şi starea pârtiei permit ca totul să se desfășoare în siguranţă. Apoi faceţi împreună câteva exerciţii de încălzire înainte de a începe coborârea şi fii atentă să nu depăşească zona de pârtie amenajată. Echipamentul de schi trebuie să-i fie pe măsură, înzestrat cu elemente de protecţie adecvate. Casca este obligatorie, cele mai bune fiind alcătuite din trei straturi, cel mijlociu fiind din polistiren, pentru a amortiza şocurile în cazul unei căzături, iar cel interior e realizat astfel încât să menţină căldura.

 Limitele patinoarului

Patinajul pe lacuri sau râuri îngheţate, oricât de groasă pare gheaţa, este strict interzis. Acest lucru trebuie respectat cu sfințenie de copilul tău. Șocul termic îi poate fi fatal. Dacă nu există locuri special destinate patinajului în aer liber, un patinoar acoperit este cea mai bună opţiune. Direcţia de patinare trebuie să fie aceeaşi cu a majorităţii. Astfel se produc mult mai greu accidente. Chiar dacă ştie foarte bine să patineze, nu trebuie să meargă ca săgeata. Cu cât viteza este mai mare, cu atât este mai dură o eventuală căzătură. Nu-l lăsa să mestece gumă sau să aibă bomboane în gură în timp ce patinează. Se poate îneca foarte uşor. Iar gheata e bine să-i fie pe măsură. Dacă este prea mică, va face băşici, iar dacă este prea mare, nu-i asigură protecţia gleznei. Şi nu uita de cotiere şi genunchiere! Nu trebuie să-i lipsească nici unui as al gheţii.

 

 

About Viorica Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.