Home / Bebelus / Are febră. Ce faci?

Are febră. Ce faci?

shutterstock_141981658

Febra la copii. Copilul tău are ochii strălucitori, obrajii aprinși și fruntea caldă? E clar. Are febră. Iată ce trebuie să faci, ca să-i scazi temperatura.  
Primul pas: îi iei temperatura
Dacă micuțul tău are o temperatură de 37,5°C, înseamnă că nu are febră. Se consideră că are febră de la 38°C în sus. Căldura corpului său oscilează în funcție de activități și de momentele zilei. Prin urmare, copilul are temperatură mai mică dimineața și mai ridicată în a doua parte a zilei. Pentru a verifica dacă are febră, cel mai bun mod de a măsura temperatura este introducerea termometrului electronic în anus. După 2 ani, îi poți măsura temperatura și în ureche. Aceste două moduri de a lua temperatura sunt cele mai exacte. Deci, uită de frunte și de subraț.

Pasul 2: ia urgent măsuri in caz de febra la copii!
  • Dezbracă copilul de hainele cele mai groase. Pune-i o pijama confortabilă și acoperă-l doar cu un cearceaf. Nu încerca să-l învelești cu pătură groasă pentru că nu faci altceva decât să-i crești temperatura.
  • Menține temperatura camerei în care se află copilul la 19-21 de grade și ai grijă să nu stea în curent.
  • Dă-i să bea lichide! Un copil care are febră se deshidratează repede.
  • Poți să-i faci o baie cu două grade mai rece decât temperatura corpului. Dar, atenție! Odinioară, această tehnică era des folosită. Astăzi, medicii sunt mai rezervați. Ea poate să-i dea frisoane. Dacă totuși micuțului îi place apa, nu ezita. Dacă nu, un prosop ud cu care să-l freci puțin pe corp este suficient.
  • De la 38,5 °C în sus, trebuie să-i dai un antitermic pe bază de paracetamol (chiar de la naștere), sau de ibuprofen (de la 3 luni). Evită să amesteci mai multe tipuri de medicamente. Și respectă cu sfințenie doza recomandată.
Pasul 3: mergi la medic dacă…

… copilul are mai puțin de 3 luni.

… dacă constați că nu i-a scăzut temperatura într-un interval de 24 de ore de la administrarea antitermicelor.

… dacă copilul a avut convulsii. Chiar dacă sunt impresionante, ele nu durează și nici nu presupun riscuri ulterioare.

… fii atentă la comportamentul lui. Dacă se agită subit sau, dimpotrivă, devine mai puțin reactiv la stimulii din jur.

Mai poti citi Alimentația, importantă în sezonul gripei

About Viorica Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.