Home / Viata de familie / Trucuri pentru... / Trucuri pentru… cartofi delicioși

Trucuri pentru… cartofi delicioși

Cartoful este un aliment de bază hrănitor, care conține elemente nutritive complexe. Se folosește la prepararea multor feluri de mâncare sau la garnituri pentru alte preparate. Pentru reușita unor preparate delicioase trebuie să ții cont de aceste trucuri pentru preparare cartofi.

Înainte de preparare, cartofii curățați de coajă se pun imediat în apă rece, ca să nu se înnegrească, și se taie doar în momentul pregătirii. Dacă îi lași tăiați în apă, o parte din minerale vor trece în apă și se vor sfărâma la prăjit sau fiert.

Cartofii “în coajă” nu se sfărâmă dacă înainte de a-i pune la fiert îi ungi cu ulei amestecat cu puțină sare. Dacă folosești bulion la mâncare, îl adaugi după ce cartofii au fiert. Altfel riști ca ei să rămână tari.

Dacă prepari salată aceste trucuri pentru preparare cartofi îți sunt de ajutor. Trebuie să alegi cartofi cu miezul tare și aspect ceruit. Dacă prepari chipsuri, folosești cartofi mai mari, pe care îi tai felii foarte subțiri. Îi înmoi în apă rece o jumătate de oră, îi scurgi și îi usuci cu prosoape de bucătărie. Îi prăjești în ulei încins, îi scoți pe un prosop de hârtie.

Dacă vrei să ai cartofi prăjiți crocanți, dă-i prin puțină făină. Dacă prepari un sote, este bine să-i fierbi în coajă cu o zi înainte să fie pregătiți. Astfel se  elimină amidonul.

Mai poți citi pe lângă aceste trucuri de preparare cartofi si Trucuri pentru… prepararea unui pește gustos

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.