
Ingrediente
200 g unt
180 g zahăr brun
4 ouă
270 g făină
1 linguriță praf de copt
1 linguriță ghimbir măcinat
50 g migdale măcinate
200 g afine uscate
100 g stafide
60 ml amaretto
zeama de la 1 lămâie
600 g marțipan
50 g zahăr pudră
80 g gem de caise
ouă decorative
Mod de preparare
Bați untul moale spumă cu zahărul. Adaugi treptat ouăle, mixând bine după fiecare. Într-un alt castron, amesteci făina cu praful de copt, ghimbirul măcinat, migdalele, afinele și stafidele. Adaugi untul bătut, amaretto, zeama de lămâie și omogenizezi.
Torni jumătate din aluat într-o formă de tort de 20 cm unsă, pui deasupra 1/3 din marțipan întins în foaie și acoperi cu aluatul rămas. Netezești și introduci forma în cuptorul încins la 160ºC pentru 50-60 de minute. Faci testul cu scobitoarea și dacă iese curată este gata.
Scoți tortul din formă, îl ungi cu gem și îl lași să se răcească o oră. Întinzi 1/3 din marțipan într-o foaie cu diametrul de 20 cm și tai marginile, decorativ, cu un cuțit special. Pui foaia deasupra tortului. Formezi din marțipanul rămas o bilă mai mare și 10-12 mai mici.
Așezi bila mai mare de marțipan pe centru, iar pe cele mici pe margini. Introduci tortul pe grătarul cuptorului încins pentru puțin timp, până marțipanul începe să devină maro. Puteți folosi ouă de zahăr în locul celui mare de marțipan din centru.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
