Home / Bebelus / Alimentatie / Știai că și gustul se educă?

Știai că și gustul se educă?

Cât de complex este procesul prin care creierul receptează gusturile? Iată o întrebare care nu prea ne frământă pe noi mămicile, mai ales dacă micuții noștri golesc farfuria și au un ritm de dezvoltare normal. Și totuși… De când începe sau ar trebui să înceapă educarea gustului? Și de ce spun specialiștii că este atât de importantă?

Educarea gustului începe de la vârsta diversificării: mai întâi, bebelușul cunoaște câte un aliment, apoi este familiarizat cu o combinație de două alimente. Și lucrurile evoluează treptat, combinațiile de gusturi devenind din ce în ce mai complexe.

Aventura gustului începe din viața intrauterină: se știe că fătul recunoaște diverse gusturi cu care vine în contact prin hrana mamei.  Apoi, bebelușul face cunoștință cu gustul dulce al laptelui matern. Îl percepe cu vârful și lateralele limbii și, pe măsură ce crește, i se dezvoltă alte și alte papile, pe toate zonele limbii. Ele se specializează treptat pentru fiecare gust, iar la vârsta divesificării copilul poate simți și alte gusturi. Dar, să nu uităm un lucru esențial, acela că gustul este puternic asociat cu mirosul mâncării, cu textura și cu temperatura ei.  Fiecare dintre aceste elemente reprezintă un stimul senzorial care îl ajută pe micuț să perceapă savoarea mâncării.

De ce refuză anumite alimente?

Pentru că nu are destule papile gustative ca să-l simtă. De aceea, trebuie să ai răbdare și să i-l oferi din nou bebelușului după un interval de timp. În câteva zile (10-14), bebelușului îi apar papile gustative noi, adică noi receptori de gust, care îl pot ajuta să primească cu plăcere gusturile necunoscute.

Ce sunt papilele gustative?  

Papilele gustative sunt formate din celule-receptor care mediază gustul. Aceste celule au o durată de viață de 10-14 zile zile, fiind apoi înlocuite de altele. Simplificând explicația, rolul lor este acela de a transmite la creier informația legată de gust. Papilele gustative mai sunt localizate, în afara limbii, pe palatul moale, pe epiglotă, laringe și faringe. Ele percep cinci gusturi diferite: sărat, dulce, iute, acru și amar. 

Ce implicație are limba în perceperea gustului?

Zonele limbii sunt specializate pentru anumite gusturi. Dulcele, de exemplu, este detectat mai ales pe vârful limbii. Gustul acru este cel mai bine perceput pe laterală, iar cel iute pe treima posterioară. Un lucru cu adevărat senzațional este acela că numărul neuronilor sistemului digestiv, pornind de la gură, până la anus, este mai mare decât cel al neuronilor din creier. Ei sunt dispuși „în plasă“. În funcție de influxul lor nervos, sunt secretate enzimele.

Cum pui în funcțiune acest „complex“?

Începând cu diversificarea și apoi mulți ani de-a rândul, educarea gustului este un process permanent și se bazează pe plăcerea copilului de a mânca. Din acest punct de vedere, lucrurile încep cu diversificarea. Dacă mama o face corect, va avea un copil care va mânca alimente diverse, mâncăruri diverse, care își va acoperi astfel toate nevoile nutriționale.

Unde duc greșelile în diversificare?

Copilul va avea o paletă foarte redusă de gusturi pe care le acceptă, deci puține alimente acceptate. Ce înseamnă asta? Costuri în sănătate: va mănânca sărac din punct de vedere nutritiv, deci, va avea unele carențe nutriționale (de fier, de calciu, de aminoacizi etc.).

Există gusturi nocive?

Da, gusturile care dau dependență. Aici să amintim gustul mâncărurilor de tip fast-food, dat tot felul de aditivi. El trezește copiilor o imensă plăcere, pe care vor să o repete cât mai des.

De unde vine plăcerea de mânca?

Anatomic vorbind, din sistemul limbic, o zonă a creierului pe care putem să o numim „zona plăcerii“. De acolo se descarcă endorfinele. Și tot ea este cea care trebuie educată. Un copil care iubește gusturile nu va fi gras. Va mânca variat, pentru că nu caută în primul rând să-și satisfacă nevoia de a fi sătul, ci plăcerea de a mânca.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.