Home / Copil / Lăsați-i să creadă în Moș Crăciun!

Lăsați-i să creadă în Moș Crăciun!

Ar trebui să-i lăsăm pe copiii noștri să creadă în Moș Crăciun și în toată magia Sărbătorilor? 

Pregătirile pentru Crăciun sunt în plină desfășurare! Magazinele vând deja brazi și decorațiuni, orașul a fost împodobit cu luminițe, iar copiii deja pregătesc la grădinițe și școli spectacole care au legătură cu Moș Crăciun. Și, cel mai important, ei deja i-au scris Moșului ceea ce își doresc. Deci, voi ce spuneți, trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să creadă în Moș Crăciun? Este alegerea voastră, dar eu zic că DA.

Moș Crăciun există cu adevărat!

Pentru copii, Moș Crăciun există cu adevărat! Ei cred în el profund și imaginația lor nu are limite când povestesc cum un bătrânel bun oferă daruri tuturor copiilor de pe Pământ într-o singură noapte! Dar, din ce în ce mai mulți părinți se întreabă dacă nu ar fi mai bine să le spună piticilor că toate acestea sunt doar o legendă.

„Adulți mici” sau copii?

Avem tendința să-i considerăm pe prichindeii noștri „adulți mici”. Este adevărat că vorbim foarte mult cu ei și înțeleg multe lucruri, dar mai presus de toate sunt copii și își doresc să trăiască momente pline de magie. Și, cel mai important, au nevoie de ele! Să primească cadouri, să râdă, să se distreze. Dar și pentru că, prin personajele imaginare, ei învață noțiunile de bine și rău, iar Moș Crăciun este unul dintre acele personaje, la fel ca eroii basmelor. Personajele imaginare îi ajută pe copii să-și rezolve conflictele interioare și să-și depășească neliniștile. Este un pas mare în dezvoltarea lor socială și emoțională!

Frica de întrebarea „Există Moș Crăciun?”

Ca părinți, ne este teamă de momentul când cei mici vor descoperi că totul este doar o legendă. Cum să le explicăm? Mai întâi de toate trebuie să știți că nu trebuie neapărat să le spuneți că nu există Moș Crăciun. Treptat, odată cu vârsta, copilul va înțelege că este imposibil ca Moș Crăciun să facă  atât de multe lucruri odată: să împartă cadouri, să fie la mall, să vină la grădiniță, la școală… El va pune întrebarea „Există Moș Crăciun?” și cel mai bine este să-i răspunzi tot cu o întrebare: Tu ce crezi?”. Și în funcție  de răspunsul lui o să afli cum înțelege el lucrurile. Restul va decurge natural…

Și valorile?

Ca părinte vrei să-i inoculezi celui mic niște valori legate de această sărbătoare, dar acest lucru depinde de tine: trebuie să investești energie, creativitate și originalitate. Dacă nu vrei ca puiul tău să fie prins în marketingul acestei sărbători și să simtă doar magia ei ar trebui să evitați centrele comerciale, să creați împreună propriile cadouri și decorațiuni…

Vrei ca puiul tău să dezvolte calități de generozitate și sprijin?

Invită-l să aleagă din jucării și să le doneze unor copii care nu au avut norocul lui. Dacă este mai mare, învață-l să participe la strângere de fonduri pentru casele de copii și asociații caritabile.

Vrei ca el să dezvolte reflexul de a spune „mulțumesc” oamenilor care îi oferă daruri?

Explică-i celui mic că în mulțimea de cadouri de sub brad, doar unul este primit de la Moș Crăciun, restul de la bunici, unchi, frați… și îndeamnă-l să le mulțumească tuturor pentru daruri.

Toate obiceiurile pe care le adoptăm în conformitate cu valorile noastre și cu alegerile personale nu trebuie să știrbească din magia Crăciunului, această sărbătoare frumoasă de familie. Să ne lăsăm fermecați de privirea uimită a celor mici  când primesc cadouri și să redevenim, măcar pentru o seară, din nou copii!

SĂRBĂTORI MAGICE VĂ DORESC!

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.