Home / Copil / Gemuri diverse de prune…

Gemuri diverse de prune…

…cu migdale  

Ingrediente

1,5 kg prune roșii foarte bine coapte; 100 g fulgi de migdale; 2 pliculețe zahăr vanilat

Mod de preparare

Speli prunele, le scoți sâmburii și le pui în blender. Le mixezi bine, după care le pui într-o crăticioară cu fundul gros. Adaugi zahărul vanilat și o așezi pe foc mic. Lași să fiarbă circa 1,5- 2 ore (depinde cât de zemoase sunt prunele), amestecând constant. Pe măsură ce gemul se îngroașă, amesteci mai des.

La final, pui migdalele măcinate și amesteci. Așezi gemul în borcane sterilizate bine uscate și le închizi ermetic cu capace. Pentru mai multă siguranță, mai pui borcanele în cuptorul încins pentru 30 de minute. Le lași să se răcească în cuptor, după care le depozitezi în cămară.

Magiun   

Ingrediente

2 kg prune brumării dulci și bine coapte

Mod de preparare

Speli prunele și le scoți sâmburii. Le dai prin mașina de tocat sau prin blender și pasta obținută o pui într-o crăticioară cu fundul gros. O așezi pe foc mic și fierbi, amestecând des. Fierbi până obții o pastă groasă, de culoare închisă.

Pui magiunul fierbinte în borcane sterilizate în prealabil. Pui capacele, întorci borcanele cu fundul în jos (ca să nu pătrundă aerul) și acoperi cu o pătură până se răcesc complet, după care le depozitezi în cămară.

 

…cu mere     

Ingrediente

1 kg prune; 1 kg mere; 600 ml suc de mere

Mod de preparare

Mai întâi, speli fructele. Scoți sâmburii prunelor și le rupi în două. Merele le cureți de coajă și de semințe și le dai pe răzătoarea mare.

Pui într-o cratiță cu fundul gros sucul de mere, adaugi merele rase, prunele și o așezi pe foc mic. Lași pe foc până când gemul se îngroașă, amestecând destul de des. Când s-a îngroșat suficient, bagi blenderul în gem și mixezi până se formează o pastă.

Pui gemul în borcane sterilizate, le închizi ermetic cu capace și le întorci cu gura în jos. Le acoperi cu o pătură și le lași să se răcească, după care le depozitezi în cămară.

 

…cu dovleac 

Ingrediente

1 kg dovleac de plăcintă curățat de coajă; sucul de la 1 lămâie; 500 g zahăr alb; 1 baton scorțișoară; 1 kg prune albe; 200 ml apă

Mod de preparare

Speli prunele și le scoți sâmburii. Tai dovleacul cubulețe și le pui într-o cratiță cu fundul gros. Adaugi prunele, zahărul, zeama de lămâie, apa și batonul de scorțișoară. Fierbi gemul, la foc mic, circa 45 de minute, amestecând des pentru a nu se lipi.

Dacă siropul e bine legat, gemul este gata, dacă nu, mai fierbi 10 minute, apoi testezi din nou. Scoți batonul de scorțișoară, torni gemul fierbinte în borcane sterilizate și le închideți cu capace.  Le lași să se răcească bine, după care le depozitezi într-un loc răcoros.

 

 

 

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.