Home / Copil / Copilul tău este hiperactiv?

Copilul tău este hiperactiv?

Aleargă, se cațără, se mişcă tot timpul… Nimic anormal pentru comportamentul unui copil sănătos. Cu toate acestea, unii se agită de dimineața până seara, fără pauză, şi par neobosiţi. Sunt oare atinși de ceea ce se numește hiperactivitate? 

Când starea de agitație a unui copil perturbă exagerat viața de familie și are repercusiuni în activitatea lui școlară, este posibil ca el să să fie hiperactiv. Despre această stare medicii spun că principala dificultate în diagnosticare este aceea de a face corect diferența între un copil foarte energic și răsfățat și unul care chiar prezintă tulburările acestei maladii.

Semne care trebuie analizate

  • Deficitul de atenție: copilul are dificultăți în a se concentra asupra unui joc sau sarcini școlare mai mult de câteva El nu termină ce are de făcut pentru că este distras de cel mai nesemnificativ stimul.
  • Hiperactivitatea motrice: este agitat în permanență, nu stă locului o clipă.

Impulsivitate verbală și motrice: acționează înainte să gândească, nu știe să aștepte, nu este mulțumit de recompense așa cum sunt ceilalți copii, este mai puțin sensibil față de consecințele actelor sale decât ceilalți copii.

Ce este de făcut?

Medicul pediatru te poate ajuta cu cele mai utile sfaturi într-o astfel de situație şi te poate orienta spre un specialist în hiperactivitate.

Dar dacă are nevoie doar de somn?

La copii, somnul insuficient provoacă aceleași simptome de hiperactivitate. Un copil din trei hiperactivi are nevoie doar de reglarea programului de somn. Studii recente au demonstrat că mulți copii și chiar adulți care au fost tratați de ADHD au avut mai degrabă un deficit de somn, exemplificând cu un exemplu destul de elocvent: reducerea globală a timpului de somn începând din anii 1990 corespunde cu o recrudescență a diagnosticelor de hiperactivitate.  Din pacate, cercetătorii au afirmat că nu au acces la un echipament special, care să le premită să diagnosticheze tulburările de somn.  Totuși, se poate spune că la copii, tulburările de somn provoacă tulburări de atenție (incapacitate de a se concentra, dificultăți de memorare, accese de furie) identice cu cele ale copiilor care suferă de ADHD.

Hiperactivitatea are nevoie de un diagnostic precis

De origine neurobiologică, hiperactivitatea se datorează unei disfuncții a neuromediatorilor în ceea ce privește noradrenalina și dopamina. Ereditatea joacă un rol major. Cam 3-5% dintre copiii de vârstă școlară, în majoritate băieți, sunt hiperactivi. Diagnosticul trebuie pus de un specialist, după un bilanț clinic și psihomotor, discuții cu părinții asupra tulburărilor de somn (sforăit, apnee, sindromul picioarelor neliniștite, somn fără odihnă care antrenează fragmentări ale somnului profund și provoacă apoi tulburări de atenție).

Sfaturi pentru limitarea agitației

Copilul care prezintă comportament hiperactiv poate, în funcție de vârstă, să aibă dificultăți în a rămâne așezat fără să se miște. Trebuie să ţii cont de acest lucru și să-i permiți momente de mișcare controlată. La școală, el trebuie să aibă aceste momente în timpul unor activități care nu deranjază (împărțirea caietelor de exemplu) sau să i se permită, atunci când este posibil, să lucreze în picioarem, într-o zonă a clasei unde nu deranjează.

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.