Beneficiile uleiurilor vegetale presate la rece - PapTot.ro - Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie - Revista PapTot!

Home / Shopping / Diverse / Beneficiile uleiurilor vegetale presate la rece

Beneficiile uleiurilor vegetale presate la rece

Auzim constant faptul că trebuie să evităm o listă lungă de alimente și să optăm pentru variante culinare cât mai puțin procesate termic. Chiar dacă aceste lucruri sunt adevărate, mâncarea nu trebuie transformată într-un dușman, ci trebuie să ne împrietenim cu ea și să o diversificăm. În momentul în care optăm doar pentru alimente sau rețete despre care se presupune că sunt sănătoase, dar care ne displac, corpul se întoarce împotriva noastră și riscăm să obținem efecte opuse celor dorite.

Cheia pentru o dietă echilibrată este să mâncăm câte puțin din ceea ce ne place, fără să facem abuz. De exemplu, uleiul vegetal consumat cu măsură reprezintă o sursă importantă de substanțe nutritive, care ajută organismul să funcționeze în parametri normali. Presat la rece păstrează și mai bine nutrienții, astfel că azi va recomandăm două tipuri de ulei perfecte pentru un stil de viață sănătos: cel de in și cel de cânepă.

Uleiul de in presat la rece este extravirgin, fără conservanți sau substanțe chimice. Știai că denumirea din limba latină a inului, Linum Usitatissimum, se traduce drept Cel mai folositor? Consumat crud, inclus în preparate culinare diverse, pisat pentru a obține făină sau presat și folosit în formă de ulei, inul aduce organismului numeroase beneficii. Această sămânță este o sursă bogată în acizi grași esențiali Omega-3, având un conținut ridicat de vitamine (complexul B și vitamina E), lecitină, fibre, potasiu, magneziu și fitoestrogeni.

Iată și cele mai cunoscute efecte pozitive pe care le are uleiul de in asupra corpului:

  • susține sănătatea sistemului cardiovascular;
  • ajută în lupta împotriva cancerului;
  • consumat regulat determină arderea mai rapidă a grăsimilor, deci te ajută să slăbești;
  • reduce nivelul colesterolului rău și îl crește pe cel bun, protejându-ți inima;
  • favorizează producția de estrogen și reduce simptomele menopauzei.

Uleiul de cânepă presat la rece reprezintă o altă variantă sănătoasă pentru alimentația ta. Știai că semințele de cânepă sunt considerate unul dintre cele mai nutritive alimente din lume, datorită compoziției bogate în proteine, vitamine (în special vitamina E) și minerale (fosfor, calciu, magneziu și potasiu) şi acizi grași nesaturați (Omega 3 și Omega 6)?

Cele mai cunoscute beneficii ale uleiului de cânepă sunt următoarele:

  • ajută la dezvoltarea unui sistem imunitar puternic;
  • ajută la reglarea nivelul de zahăr din sânge și la reducerea colesterolului;
  • poate fi folosit atât pentru uz intern, cât și pentru uz extern (în măștile cosmetice îmbunătățește aspectul tenului);
  • datorită conținutului de calciu și magneziu, ajută la ameliorarea durerilor articulare;
  • vitaminele din complexul B și fosforul sporesc puterea de concentrare și de memorare.

Știm că pe durata sezonului cald optezi pentru crudități, salate sau supe. Cum le poți adăuga un plus de gust și de sănătate altfel decât cu ajutorul câtorva stropi de ulei de cânepă sau de in? Încearcă și bucură-te de beneficii!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.