Home / Viata de familie / Activitati / O nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

O nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

După succesul premierei de anul trecut a spectacolului de balet incluziv realizat în România, Asociația Kinetobebe continuă cu o nouă ediție-festival „Dansul pașilor de catifea”, realizată în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii București, desfășurată pe 14 octombrie, în intervalul orar 16-21.

Evenimentul este organizat de Asociația Kinetobebe și Opera Comică pentru Copii București și oferă copiilor cu dizabilități și din medii vulnerabile acces la experiențe educaționale, culturale și sociale din Capitală.

Noutatea celei de-a doua ediții constă în faptul că spectacolul propriu zis va fi precedat de o  serie de ateliere desfășurate în curtea Operei Comice pentru Copii, un spațiu consacrat activităților pentru cei mici – standuri, activări de branduri, ateliere pentru copii mici, momente artistice de divertisment, dans, cor, care vor avea loc pe scena din exterior.

Atelierele se desfășoară în intervalul orar 16-19, urmând ca în intervalul 19-20 să se joace pe scena mare din interior spectacolul propriu zis de operă și balet incluziv.

„După impactul uriaș al premierei de anul trecut, când aproape o mie de copii și aparținătorii lor s-au putut bucura în siguranță de beneficiile artei, am prins curaj să continuăm acest demers provocator. Am pornit de la crearea de produse artistice și culturale special concepute pentru persoane cu dizabilități și am acesibilizat spațiile în care se desfășoară aceste activități. Ne dorim să ducem la un nivel următor bunele practici pentru spectacole accesibile în cadrul instituțiilor de cultură din România”, explică actorul Bogdan Acatrinei, co-fondator al Asociației Kinetobebe, autorul conceptului artistic al spectacolului.

Conceptul spectacolului de operă și balet păstrează direcțiile de bază dezvoltate la ediția trecută în colaborare cu specialiști în psihopedagogie specială, kinetoterapie și neurodiversitate, asociații de părinți și organizații non-profit.

„Dansul pașilor de catifea este o celebrare a artei, a diversității și a comunității. Transformăm opera și baletul într-o experiență incluzivă și memorabilă, în care fiecare pas, gest și sunet sunt gândite pentru confortul și emoția tuturor celor prezenți. Copiii cu dizabilități au nevoie de experiențe artistice și culturale, la fel și familiile lor. Mulți dintre ei ne-au mărturisit că experiența de anul trecut a fost ca o gură de aer proaspăt, așa că ne-am dorit să recreăm pentru ei emoțiile bune.”, povestește Ana Raluca Acatrinei (Chișu), antreprenoare socială, fondatoarea Asociației kinetobebe

Spectacolul susținut de corpul artistic și tehnic al Operei Comice pentru Copii va fi un balet al senzațiilor, în care fiecare pas și mișcare sunt gândite să stimuleze senzorial copiii cu nevoi speciale – copii neurodivergenți, cu dizabilități locomotorii, copii cu deficiențe de auz și de vedere.

Dansul pașilor de catifea este conceput pentru a răspunde nevoilor copiilor și adulților cu dizabilități, dar este deschis tuturor familiilor și iubitorilor de artă care doresc să descopere opera și baletul într-o atmosferă blândă, accesibilă și plină de farmec.

Spectacolul și atelierele sunt gratuite.

Datele tehnice ale spectacolului „Dansul pașilor de catifea”

Adaptări pentru accesibilitate senzorială

  • Scenografie și mișcare gândite pentru o accesibilitate blândă, cu tranziții vizuale line și prietenoase;
  • Fără lumini roșii sau efecte stroboscopice; sala rămâne luminată la ~60% pe toată durata spectacolului;
  • Spoturi de urmărire discrete pentru orientarea atenției;
  • Muzică cu volum reglabil, fără efecte bruște, adaptată sensibilităților;
  • Detalii tehnice stabilite împreună cu echipa tehnică, sub îndrumarea lui Bogdan Acatrinei.

Structură și durată

  • Durată totală: 40–45 minute, fără pauză;
  • Safety corner pentru copiii care vor să iasă din sală;
  • Decor: cortină simplă pentru tranziții rapide;
  • Narațiune: o succesiune de povești cu impact în viața copiilor.

Interactivitate ghidată

Interactivitatea cu publicul este atent ghidată și previzibilă, pentru a păstra confortul tuturor. În timpul spectacolului folosim doar semnale vizuale și gesturi ușor de urmărit, fără contact fizic sau solicitări directe; la final, în foaier, dansatorii și soliștii se întâlnesc cu copiii pentru poze și saluturi, respectând ritmul fiecăruia.

Implicarea artiștilor

  • Dansatorii și soliștii folosesc gesturi simple, jocuri de mimă și pași ușor de imitat;
  • Mișcările sunt clare și previzibile, cu accent pe expresivitate prietenoasă;
  • Evităm interacțiunea directă în timpul reprezentației; ne revedem cu publicul la final, în foaier, pentru fotografii.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.