
Chiftele din curcan. Aperitiv sățios și sănătos, numai bun de pregătit pentru cei mici. Dacă adaugi și un piure de cartofi sau legume alături, obții un prânz sau o cină superdelicioase!
Ingrediente
500 g carne tocată de curcan
1 ou mare
½ linguriță busuioc uscat
2 felii pâine albă fără coajă
50 ml lapte
½ legătură pătrunjel verde
4 căței usturoi medii
1 ceapă medie albă
sare
piper
Mod de preparare
Mai întâi pui pâinea la înmuiat în lapte. Cureți usturoiul și ceapa. Usturoiul îl pisezi și ceapa o dai pe răzătoarea mare, după care o storci bine de zeamă.
Adaugi peste carne usturoiul, ceapa, pâinea înmuiată și stoarsă, oul bătut, busuiocul, pătrunjelul verde tocat mărunt, sare și piper, după gust. Amesteci până se omogenizează compoziția.
Ungi mâinile cu ulei și formezi chiftele rotunde, pe care le aplatizezi. Le așezi pe o tavă cu hârtie de copt și le introduci în cuptorul încins la 200 grade Celsius pentru 30 de minute.
Le servești cu piure de cartofi sau piure de legume. Îți las aici o rețetă de piure foarte delicios: Piure de cartofi cu branza si smantana.
Chiftele din curcan și Chiftele de pui la cuptor. Iată două rețete sănătoase pentru cei mici cu care nu o să dați greș.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
