Home / Copil / Prăjitură cu portocale și migdale

Prăjitură cu portocale și migdale

Ingrediente

1 ½  cană făină albă

¾ cană făină migdale

1 pliculeț praf de copt

1 linguriță bicarbonat de sodiu

1 vârf de cuțit cu sare

½ cană unt moale

1 cană zahăr pudră

4 ouă

coaja rasă de la 2 portocale

¼ linguriță esență de migdale

½ linguriță esență de vanilie

½ cană fulgi de migdale

Pentru însiropat

zeama de la 3 portocale mari

100 ml apă

3 linguri zahăr

Mod de preparare

Preîncălzești cuptorul la 180°C. Într-un bol amesteci făina albă cu cea de migdale, sarea, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Într-un alt bol, mixezi untul moale cu zahărul pudră spumă, adaugi treptat ouăle, mixând bine după fiecare până se încorporează! Adaugi esențele, coaja de portocale rasă și omogenizezi compoziția. Adaugi făina și amesteci foarte bine până se omogenizează.

Torni aluatul într-o formă de tort cu pereții detașabili (24 cm) unsă și tapetată cu fulgi de migdale, presari deasupra restul de fulgi de migdale și o introduci în cuptorul încins pentru 35-40 de minute. Faci testul scobitorii. Dacă iese curată, este gata!

Pui sucul de portocale, apa și zahărul într-o crăticioară și o așezi pe foc. Aduci la fierbere și lași pe foc mic 5 minute. Torni siropul pe toată suprafața prăjiturii, desfaci pereții formei și o lași să se răcească.

Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.