
text de Valentina Merlici
Dacă s-ar putea, te-ai teleporta cu copiii direct în mult-așteptata vacanță estivală, nu-i așa? Dar… până descoperă știința cum să facem asta, te ținem la curent cu strategii practice, numai bune de implementat la drum lung cu copii la bord, firește.
Nu încape îndoială, călătoriile cu mașina pot fi foarte obositoare și plictisitoare pentru copii. „Mami, mai e mult?”, „Tati, când ajungem?”, plus fel și fel de sâcăieli, lacrimi, agitaţie, ţipete… Stop! Vacanța nu trebuie să înceapă așa! Orele lungi petrecute în mașină, în drum spre destinația de vacanță, sunt o bucurie și o resursă neprețuită de conectare. Iată doar câteva sugestii practice pentru o călătorie sigură și distractivă alături de copii:
DA pentru confort și siguranță
Cu scaunul de maşină al copilului nu se negociază! La drum lung, acesta e chair mai important decât bagajul. Pentru o stare de bine de lungă durată, copilul are nevoie de confort și siguranță. Asigură-te că scaunul este confortabil și se potriveşte cu greutatea şi înălţimea copilului. Ia în calcul și instalarea unui parasolar la geamuri, prevenind astfel disconfortul creat de razele soarelui.
Pregătește pachețele cu gustări
Ronțăielile sunt cea mai sigură cale de a-i ține pe copii ocupați și fericiți! Pur și simplu, nu e voie să pleci la drum lung fără a avea pregătite pachețele cu snacks-uri sănătoase, precum: sandvișuri, crochete, felii de cașcaval, brioșe, biscuiți, fructe proaspăte, chipsuri din banane sau mere etc. Apa și sucul intră în pachet, obligatoriu.
Nu uita de trusa de distracție
Ca să nu se plictisească, copiii trebuie puși la treabă. Uneltele de încredere: jucării, cărți, autocolante, hârtie, creioane colorate sau orice altceva crezi că este potrivit vârstei copiilor tăi. Pentru mai multă implicare, copiii mai mici pot fi surprinși cu o jucărie nouă, iar cei mai mari – provocați să marcheze pe hartă localitățile de pe traseu.
Să cânte muzica!
Ascultați muzică pentru copii în mașină și fredonați în cor versurile melodiilor preferate. Muzica face drumul mai vesel și mai ușor. Pregătește din timp mai multe CD-uri cu muzică și bucurați-vă din plin de călătorie.
Cum fără produse de igienă?
Asigură-te că ai la îndemână produse de igienă, precum șervețele umede și uscate, poate chiar și scutece, plus un rând de haine de schimb în caz de transpirație.
Liber la inventat jocuri
Când copiii încep să se plictisească și să insiste asupra orei de sosire, știi că e momentul să inventezi un joc. De exemplu, pune-i să numere mașinile albe cu care vă intersectați, să urmeze traseul pe o hartă sau să explice indicatoarele de pe drum.
Pauzele dese cheia marilor succese
Chiar dacă miza este o super-vacanță cu familia, pentru un copil e frustrant să stea ore întregi imobilizat în scaunul de mașină. Stabilește opriri la fiecare două-trei ore, astfel încât copiii să-și dezamorțească picioarele, să ia o gură de aer curat și să-și mai consume din energie. Efectul va fi uimitor pentru întreaga familie și… atâta timp cât toată lumea e fericită, chiar nu contează că se întârzie ora de sosire la destinația finală.
Kit de călătorie
Nu pleca la drum lung cu copiii fără a te asigura că ai în mașină un kit de călătorie de prim ajutor cu tifon steril, plasture, dezinfectant, alcool, apă oxigenată, bandă adezivă, termometru, foarfecă, pensetă, unguent pentru înțepături de insecte și soluție salină.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
