
Dacă vrei să îi convingi pe cei mici să mănânce mai multe legume, secretul stă, de multe ori, în modul în care le pregătești. Coapte, fără prăjire în ulei, aceste vinete crocante la cuptor sunt o alternativă sănătoasă la gustările clasice și pot fi servite atât ca aperitiv, cât și alături de un sos de iaurt sau de roșii. Sunt potrivite pentru copiii care au trecut de vârsta de 1 an și reprezintă o modalitate excelentă de a introduce vinetele în alimentația celor mici.
Ingrediente
2 vinete medii
2 ouă
120 g pesmet Panko (sau pesmet obișnuit)
50 g parmezan ras
1 linguriță oregano uscat
1 linguriță boia dulce
½ linguriță usturoi granulat
sare și piper (opțional, pentru copiii mai mari)
2 linguri ulei de măsline
Pentru sos
150 g iaurt grecesc
puțin mărar sau pătrunjel tocat
câteva picături de suc de lămâie
Mod de preparare
Spală vinetele și taie-le în bastonașe de aproximativ 1,5 cm grosime.
Presară puțină sare peste ele și lasă-le 20 de minute într-o strecurătoare pentru a elimina excesul de apă și eventualul gust amărui. Șterge-le apoi cu șervețele de hârtie.
Într-un bol bate ouăle, iar în altul amestecă pesmetul, parmezanul, oregano, boiaua și usturoiul granulat.
Trece fiecare bastonaș prin ou, apoi prin amestecul de pesmet, apăsând ușor pentru ca pesmetul să adere cât mai bine.
Așază bastonașele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și stropește-le cu puțin ulei de măsline.
Coace-le în cuptorul preîncălzit la 200°C, timp de 25-30 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului, până când devin aurii și crocante.
Servește-le calde, alături de sosul de iaurt sau de un sos de roșii preparat în casă.
Sfatul Marianei!
Implică-l și pe copil în pregătirea rețetei. Lasă-l să treacă bastonașele prin pesmet sau să le așeze în tavă. Atunci când participă la gătit, cei mici sunt mult mai curioși și mai dornici să guste preparatul.
Pe lângă aceste Vinete crocante la cuptor, îți ofer și o altă rețetă delicioasă – Dovlecei cu parmezan.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
