Rețetă de Alina Sin
Iubesc tarta cu lamaie! Am încercat numeroase variaţiuni pe tema asta, ba cu umplutură rece, ba cu ea coaptă, descântată cu busuioc sau mentă. Alintată cu cocos sau unt gras. Fiecare, în felul ei, mi-a plăcut. Şi deşi preferata mea rămâne cea cu lemon curd cu cocos, tarta de azi e şi ea în top. De ce? Pentru consistenţa surprinzătoare şi gustul foarte fin. Aşadar, pentru aluat ai nevoie de: 200 g făină, 125 g unt rece tăiat cubuleţe, un ou şi câteva linguriţe de zeamă de lămâie.
Amesteci ingredientele până obții o cocă legată, la care nu insiști cu frământatul. Îl învelești în folie alimentară şi îl dai la rece pentru 40 de minute. Îl întinzi în formă de disc și îl așezi cu grijă în forma de tartă. Îl coci în orb, la 180ºC, 15 minute, apoi îl mai lași la cuptor încă 10 minute.
Pentru cremă, ai nevoie de coaja şi zeama de la două lămâi, 3 ouă, 120 g miere şi câteva frunze proaspete de mentă. Bați ouăle, pe foc mic, amestecând continuu astfel încât să nu se gătească, adaugi mierea, frunzele de mentă tocate, coaja rasă şi zeama de lămâie. Tot secretul este să amesteci bine, rapid şi la foc mic. Când crema se leagă și se îngroaşă, o treci printr-o sită fină, apoi o torni în forma de tartă și o introduci din nou la cuptor, la 150ºC, 20 de minute. O decorezi cu zmeură, dar merge de minune şi cu îngheţată.
De stiut!
Lamaia este un tonic natural si este o sursa importanta de vitamina C, care ontribuie la absorbtia fierului din alimente. De asemenea, este bogata si in antioxidanti. Iata de ce ar trebui sa consumam cat mai des lamaia.
Pe langa aceasta reteta de Tarta cu lamaie, mai poti pregati si Tartă cu brânză și caramel.