Home / Copil / Tartă cu brânză și caise

Tartă cu brânză și caise

Ingrediente

PENTRU ALUAT
125 g făină Băneasa
50 g zahăr pudră
75 g unt
1 ou
1 praf de sare

PENTRU UMPLUTURĂ
500 g brânză de vaci
3 ouă
120 g zahăr pudră
250 g smântână
10-12 caise proaspete
1 fiolă esenţă de vanilie

Mod de preparare

Pentru aluat, cerni făina Băneasa într-un castron, adaugi zahărul pudră, sarea, untul rece tăiat cuburi și amesteci cu degetele până obţii un aluat nisipos. Pui oul și frămânţi un aluat neted, pe care îl învelești în folie de plastic și-l pui la frigider pentru 30 de minute.

Întinzi aluatul într-o foaie rotundă și îmbraci cu el o formă de tartă unsă în prealabil cu puţin unt. Apeși bine cu mâna, tai marginile și înţepi aluatul cu furculiţa din loc în loc.

Amesteci brânza de vaci cu ouăle bătute, zahărul pudră, esenţa de vanilie și smântâna. Umpli blatul cu cremă și așezi deasupra jumătăţi de caise. Introduci tarta în cuptor, la 180°C, până se rumenește ușor deasupra, circa 45 de minute. O lași să se răcească foarte bine în formă, după care o tai și o servești.

Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.