
Rulada de porc umpluta cu piure de legume! Dacă dorești să pregătești ceva mai deosebit pentru mesele de Sărbătoare, îți recomandăm această ruladă delicioasă!
Ingrediente
1,2 kg pulpă de porc degresată; 200 g spanac conservat; 500 g de fasole galbenă congelată; 200 ml supă de legume; 1 ou; 200 ml vin alb; ulei de măsline; sare; piper
Mod de preparare
Pui într-un vas apă la fiert cu o linguriță de sare. Când dă în clocot pui fasolea galbenă congelată și o lași să fiarbă 15 minute. O scurgi bine, o pui în blender și o mixezi u puțină sare și piper, după care o dai să se răcească.
Scurgi spanacul de zeamă, îl clătești în apă rece și îl pui din nou la scurs. Între timp, speli și usuci pulpa de porc și cu un cuțit o întinzi pe lung, după care o bați ușor cu ciocanul de șnițele. O condimentezi cu sare și piper.
Acoperi bucata de carne cu spanac și deasupra întinzi piureul de fasole galbenă amestecat cu oul, sare și piper. Rulezi bucata de carne cât mai strâns, o legi cu sfoară alimentară și o așezi într-o tavă. O ungi cu ulei de măsline și o condimentezi cu sare și piper.
Torni supa de legume și vinul în tavă și o introduci în cuptorul încins la 180º C pentru o oră și jumătate. Ai grijă să o stropești din când în când cu sosul din tavă. O servești caldă, tăiată felii, alături de ce garnitură dorești.
O altă rețetă delicioasă pe lângă această rulada de porc umpluta cu piure de legume este și Ruladă de vită.
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
