
Pui cu masline. Există rețete care transformă o zi obișnuită într-una specială, iar puiul gătit în sos de roșii cu măsline și ciuperci este una dintre ele. Se prepară simplu, într-o singură tigaie, dar rezultatul este spectaculos – fraged, parfumat și plin de culoare. Perfectă pentru un prânz în familie sau o cină de weekend, această rețetă cucerește prin echilibrul ei între prospețime și savoare.
Ingrediente
6 pulpe superioare de pui
2 cepe potrivite
4 căței usturoi
1 ardei gras roșu
½ pahar vin alb
3-4 linguri ulei
150 g ciuperci mici champignon
100 g măsline
450 g roșii cubulețe la conservă
1 linguriță busuioc
sare
piper
Mod de preparare
Speli și usuci pulpele de pui, după care le prăjești în uleiul încins pe ambele părți până se rumenesc ușor, după care le scoți pe o farfurie.
În uleiul rămas pui ceapa și usturoiul tocate mărunt, ardeiul tăiat cubulețe și lași la călit 5-6 minute, după care adaugi măslinele și ciupercile tăiate felii. Amesteci și mai lași un minut.
Pui roșiile peste legume, vinul, busuiocul, circa 150 ml de apă (sau supă de pui sau legume dacă ai) și condimentezi cu sare și piper.
Așezi pulpele într-un vas, torni sosul peste ele, acoperi vasul și le introduci în cuptorul încins pentru 30 de minute. Iei capacul și mai lași 10 minute.
Dacă te-am făcut să gătești această rețetă de pui cu masline și ți-a plăcut, îți recomand și Tarta cu urda si masline.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
