
Ingrediente
50 g unt topit; 500 g pere mai tari; 6 linguri făină; 50 g nucă măcinată; 1 vârf linguriță praf de copt; 100 g zahăr pudră; 4 ouă; 1 linguriță esență de vanilie; 2 linguri zeamă de lămâie; zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare
Cureți perele de coajă și de semințe, le tai cubulețe, le pui într-un vas și le stropești cu zeama de lămâie, ca să nu oxideze. Cerni făina într-un castron cu praful de copt și un praf de sare. Separat, mixezi gălbenușurile cu zahărul pudră și untul până când obții o cremă, adaugi esența de vanilie, făina și nuca măcinată și omogenizezi. La final, încorporezi albușurile bătute spumă tare, amestecând ușor, de jos în sus. Pui perele cu tot cu zeamă și amesteci ușor.
Torni compoziția într-o formă de tort în care ai pus hârtie de copt și o introduci în cuptorul preîncălzit pentru 50 de minute. Faci testul cu scobitoarea. O lași să se răcească, după care o tai și o presari cu zahăr pudră.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
