
rețetă de Alexandra Băltățeanu
Ingrediente
110 g făină
1 ou
2-3 fire de șofran (înmuiat într-o lingură de apă caldă)
250 g piept de curcan
1 fir usturoi verde
2 linguri ulei de măsline
170 ml smântâna pentru gătit
sare
piper
câteva frunze de busuioc pentru servit (opțional)
50 g parmezan ras
Mod de preparare
Pentru paste, amesteci făina cu oul și apa cu șofran, împreună cu ½ lingură cu sare. Frămânți bine până când obții un aluat elastic, fin la atingere. Lași 10 minute să se odihnească. Întinzi aluatul într-o foaie subțire, o lași puțin să se usuce, după care o rulezi și o tai cât de gros sau subțire dorești. Poți folosi și mașina de făcut tăieței dacă ai.
Tai carnea cubulețe și o sotezi în uleiul de măsline, împreună cu usturoiul tocat mărunt, sare și piper. Adaugi 250 ml de apă și lași pe foc mic până când carnea este fiartă, iar lichidul s-a evaporat aproape total.
Fierbi pastele în apă clocotită cu sare 2-3 minute (pastele proaspete se fierb mult mai repede). Le scurgi și le adaugi peste carne, pui smântâna și o lingură din apa în care au fiert pastele. Condimentezi cu sare și piper și amesteci ușor, să nu se rupă pastele. Oprești focul, pui parmezanul și le servești calde, cu câteva frunze de busuioc.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
