Muffins cu spanac

Ingrediente

400 g spanac proaspăt deja curățat

3 ouă

200 g iaurt gras

100 g cașcaval ras

1 legătură ceapă verde

1 lingură unt

1 lingură boabe de porumb

1 pliculeț praf de copt

150 g făină

sare

piper

Mod de preparare

Speli spanacul, îl toci și îl pui într-o tigaie mai înaltă  în care ai topit untul. Îl călești până se înmoaie foarte bine, după care îl pui în blender împreună cu iaurtul și mixezi câteva secunde. Nu trebuie să devină foarte fin.

Răstorni iaurtul cu spanac într-un vas, adaugi ouăle bătute bine, ceapa verde tocată mărunt, cașcavalul ras, făina cu praful de copt și omogenizezi compoziția. Condimentezi cu sare și piper.

Umpli ¾ cu aluat formele de brioșe unse și tapetate sau îmbrăcate cu hârtie de copt . Le introduci în cuptorul încins la 180°C pentru 25-30 de minute. Le servești calde, dar sunt la fel de bune și reci.

Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.