
Bebelusii care rad. Iată ce a vrut să afle dr. Caspar Addyman, cercetător la Universitatea din Londra, care a realizat unul dintre cele mai vaste studii pe această temă. El a început adresând un chestionar detaliat unui grup de familii din mai multe ţări. Părinţii au fost rugaţi să trimită înregistrări video din care să reiasă clar ce i-a făcut pe copiii lor să râdă şi dacă râd mai mult într-un anumit moment al zilei. Cercetătorii au cerut să li se spună şi care dintre părinţi este mai vesel şi mai amuzant, plus informaţii despre temperamentul fiecărui copil. În total, 1.400 de părinţi din 25 de ţări au răspuns la acest chestionar.
Băieţii, cei mai dornici de distracţie
În urma studiului a rezultat că 90% dintre copii au zâmbit din primele două zile de viaţă şi au râs în primele două săptămâni ale lunii a treia de viaţă. Foarte puţini părinţi au declarat că micuţii lor nu au râs deloc în primele douăsprezece săptămâni. Anturajul pare să joace un rol important, când este vorba de a-i amuza pe bebeluşi, iar băieţii par a avea un simţ al umorului mai dezvoltat decât fetiţele. Fără îndoială, cu cât părinţii sunt mai veseli, cu atât copilul râde mai mult.
Jucăriile preferate: pluşurile şi oglinda
În privinţa jocurilor, jucăriile de pluş şi oglinzile sunt preferatele bebeluşilor . Ei râd când se văd în oglindă, chiar dacă până la 18 luni nu se recunosc în imaginea reflectată. Şi, în fine, cea mai mare distracţie a lor, baia, le stârneşte cascade de râs, fiind cel mai amuzant moment al zilei.
Un alt articol interesant pe lângă acesta despre bebelusii care rad este și Curiozitati despre bebelusi.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
