Ar trebui să ne cerem scuze copiilor noștri?

Dacă ne cerem scuze copiilor noștri pierdem autoritatea?, este întrebarea pe care și-o pun mulți părinți. În rândurile care urmează o să vă povestesc o întâmplare pe care am trăit-o eu cu fiica mea și o să vă dați seama dacă este bine sau nu să vă cereți scuze copiilor.

Fiica mea avea 7 ani. Am făcut o greșeală și pentru a-mi păstra imaginea de mamă perfectă am mințit-o. Am inventat o întreagă poveste, pe care i-am și spus-o, dar mi-am dat seama că nu este ok și a doua zi am mers la ea în cameră și i-am spus că ieri am mințit-o. I-am zis simplu, fără să încep cu explicații: Ceea ce ți-am spus ieri nu este adevărat. Îmi pare rău că te-am mințit. Mă ierți? Iată care este adevărul… Și i l-am spus. M-a luat în brațe și m-a strâns tare.

Dacă minciuna nu era atât de serioasă și fiica mea avea doar 7 ani, atunci de ce să-mi cer scuze? Așa mă gândeam după ce i-am cerut scuze și probabil că așa gândesc mulți părinți. Dacă nu i-aș fi spus, probabil că nu și-ar fi dat niciodată seama că am mințit. Sincer, nu știu ce m-a împins să merg la ea și să-i spun adevărul. Intuiția că adevărul ne eliberează? Nu sunt sigură, dar mi-am urmat inima, fără îndoială. Nu m-am gândit niciodată la acest incident și niciodată nu am mai vorbit despre el. Până acum câteva săptămâni. Trebuie să vă spun că fiica mea are acum 25 de ani.

Eram în bucătărie, iar fiica mea vorbea în sufragerie cu prietenele despre o neînțelegere care le despărțise mai multe zile și pe care le rezolvase în sfârșit în ziua aceea. Și uite așa o aud spunând pe fiica mea despre situația din urmă cu 18 ani, de care eu uitasem complet.

„Văzând că mama recunoaște că a mințit, mi-a făcut o impresie foarte bună. Nici nu-mi amintesc despre ce a mințit. Îmi amintesc doar că am văzut-o acolo, în camera mea, cerându-și scuz pentru minciună. Desigur, nu puteam să-i spun mare lucru atunci, dar vă pot spune că din acel moment am admirat-o enorm. Era atâta smerenie și demnitate în gestul său!  Îmi amintesc că mi-am spus atunci că vreau să fiu ca ea, capabilă să fac acest lucru  Și asta încerc să fac cât mai des.”

Oare câte acțiuni facem în fiecare zi cu copiii noștri, pe care le uităm imediat deoarece le considerăm neimportante? Mii de acțiuni și aspecte care transmit ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Ne imaginăm că autoritatea noastră părintească trebuie să fie imaculată și că tocmai această perfecțiune trebuie transmisă copiilor.

Dar nu. Copiii găsesc tot ce este mai bun din noi. Exercitarea autorității părintești o faci așa cum crezi tu că este corect; aceste mici intervenții în timp trec repede, dar se sedimentează ușor și formează caracterul omului de mai târziu.

Ce spuneți, este bine să le cereți scuze copiilor voștri?

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!