
În sfârşit, românii pot să se trateze oriunde în Europa. Dacă turismul de plăcere se face pe bani proprii, cel medical beneficiază acum de compensare din partea statului, la nivelul tarifelor din România. Acest lucru este prevăzut în Directiva Europeană 24/2011, care a intrat în vigoare din 25 octombie 2013. Prin această directivă serviciile medicale uzuale se compensează (inclusiv investigaţiile), pacientul având dreptul să-şi aleagă ţara şi spitalul unde doreşte sa se trateze în UE (în sistemul public sau privat), urmând ca la întoarcerea în ţară să prezinte documentele mediacale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru decontarea cheltuielilor (tratamentele pe termen lung şi transplanturile de organe nu sunt acoperite de directivă). Pentru urgenţe, va fi folosit în continuare Cardul European de Sănătate, emis de CNAS.
Unde se decontează tratamentele din străinătate
Un alt acord încheiat între România şi Turcia, ratificat de România prin Legea nr. 551/2002 se aplică mai multor categorii de persoane asigurate, iar serviciile medicale se acordă conform legislaţiei statului unde sunt furnizate. Decontarea serviciilor medicale se efectuează între instituţiile competente ale celor două ţări, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din Romănia şi Asigurările Sociale (SSKB) din Turcia, conform tarifelor din sistemul de securitate social al statului pe teritoriuu unde au fost acordate serviciile respective.
Cum poți afla rapid unde te poți trata
Din dorinţa de a oferi românilor toate informaţiile de care au nevoie, a fost lansat www.clinicbouquet.ro, primul portal de informare medicală transfrontalieră din România, care reuneşte date de contact ale clinicilor şi spitalelor din ţară, din ţarile UE şi din Turcia, spitale de stat sau private, ce pot fi în contract cu diverşi asiguratori. În doar 10 secunde cei care caută o soluţie medicală specializată din ţară sau din străinătate, pot vizualiza gratuit instituţii medicale specializate, pot alege variante potrivite şi pot scrie direct clinicilor şi spitalelor din România, ţări UE sau Turcia, solicitând informaţii suplimentare, direct de la sursă. Afisarea clinicilor e disponibila si sub forma unei harti, pacientul putand lua in considerare si criteriul proximitatii. Cea mai nou lansata este Harta Maternitatilor din Romania, concept unic dezvoltat pentru ajutorul viitoarelor mamici.
www.clinicbouquet.ro posteaza si informatii medicale de ultima ora, noutati si premiere medicale, proceduri chirurgicale inovatoare si minim-invazive, din Romania sau de la nivel mondial, prin intermediul sau pacientii fiind cu un pas mai aproape de toate acestea.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
