
Ingrediente
3 felii de pâine; 100 ml lapte; 1 ceapă mică; 2 linguri unt; 100 g șuncă; 3 linguri pătrunjel verde tocat; 150 g castane comestibile fierte; 1 ou; sare; piper; 1 kg piept de curcan; 1 cană supă de legume
Mod de preparare
Pui feliile de pâine la înmuiat în lapte. Topești untul într-o tigaie, pui ceapa tocată mărunt și lași până se înmoaie. Adaugi șunca tăiată cubulețe și pătrunjelul verde tocat mărunt, amesteci și oprești focul. Lași să se răcorească.
Adaugi peste ceapă și șuncă castanele fierte tăiate bucăți, oul și condimentezi cu sare și piper. Întinzi pieptul de curcan cu un cuțit și îl bați ușor cu un ciocan de șnițele. Îl condimentezi cu sare și piper, întinzi compoziția de castane și rulezi carnea cât mai strâns. Legi rulada cu o sfoară alimentară.
Așezi rulada într-un vas termorezistent cu capac, pui supa de legume, acoperi și îl introduci în cuptorul încins la 190°C timp de 45 minute. Iei capacul și lași rulada până se rumenește frumos. Din când în când ungi rulada cu sos din vas. O servești cu o garnitură care place familiei tale.
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
