Ingrediente
500 g morcovi;
1/2 legătură pătrunjel verde;
2 ouă;
150 ml smântână lichidă;
1 vârf de cuțit chimen;
10 g unt;
sare;
piper
Mod de preparare
Cureți morcovii, îi speli și îi fierbi 20 de minute pe aburi. Oprești 2 morcovi mai mici, iar restul îi pui în blender, adaugi ouăle, smântâna, pătrunjelul și chimenul. Mixezi până obții un piure.
Torni piureul într-un castron, adaugi morcovii opriți tăiați bucăți, puțină sare și piper și omogenizezi. Torni compoziția într-un vas termorezistent uns cu unt, îl așezi în alt vas mai mare în care ai pus apă și îl introduci în cuptorul preîncălzit la 180º C pentru 50 de minute.
Foto: Photoland/Photocuisine