Home / Copil / Tartă cu prune

Tartă cu prune

Tarta cu prune

Tarta cu prune. Au început să se coacă prunele și nimic nu e mai potrivit decât să prepari o tartă fragedă, plină de culoare și parfum. Prunele, cu dulceața lor discretă și textura catifelată, devin vedetele acestui desert simplu, dar rafinat. E genul de rețetă care îți aduce aminte de copilărie, de grădina bunicilor și de mesele tihnite în familie.

Ingrediente


Pentru aluat
400 g făină
200 g unt
3 linguri zahăr pudră
1 praf de sare
2 linguri apă
Pentru umplutură
1 kg prune
3 linguri zahăr brun
2 lingurițe scorțișoară măcinată
2 linguri pesmet
1 ou pentru uns

Mod de preparare

Cerni făina într-un vas, adaugi zahărul pudră și untul rece tăiat cuburi și amesteci până obții un aluat nisipos.

Adaugi 2 linguri cu apă și frămânți până obții un aluat care se desprinde de vas. Îi dai forma de bila, îl învelești în folie alimentară și îl introduci în frigider 30 de minute.

Speli prunele, le scoți sâmburii și le tai sferturi.

Scoți aluatul din frigider și  ¾ din el îl întinzi într-o foaie cu care îmbraci o formă de tartă de 28 cm unsă și tapetată, apăsând bine pe margini. Surplusul îl tai și îl adaugi la aluatul oprit.

Întinzi pesmetul pe fundul formei, așezi prunele și le presari cu zahărul brun și scorțișoara. Le poți amesteca înainte să le pui în formă.

Din aluatul oprit întinzi o foaie și tai fâșii cu un cuțit special de patiserie. Formezi deasupra tartei un grilaj, lipind bine fâșiile de marginile tartei, și le ungi cu ou bătut.

Introduci forma în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru  45 de minute. Dacă nu s-a rumenit, o mai lași 5-10 minute.

Lași tarta să se răcească bine în formă, după care o scoți și o servești.

Pe lângă această rețetă de tarta cu prune, mai poți prepara și Galuste cu prune.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.