
Tarta cu dovlecei si marar ! Este vremea dovleceilor și cu ei poți pregăti o sumedenie de rețete. Astăzi, am ales să vă oferim o tartă cu dovlecei și mărar. Ce poate, oare, să fie mai bun?
Ingrediente
Pentru aluat
100 g unt
1 gălbenuş
250 g făină de quinoa
1 praf de sare
2-3 linguri apă rece
Pentru umplutură
200 g dovlecel
300 g file de somon
300 ml smântână
3 ouă
80 g caşcaval ras
1 legătură mică de mărar
sare
Mod de preparare
Frămânţi o cocă din ingredientele de la aluat, o pui în folie alimentară şi o dai la frigider pentru 30 de minute.
Speli dovlecelul, îl tai felii potrivite şi le fierbi la aburi 10 minute. Somonul îl speli şi îl tai fâşii. Pui hârtie de copt într-o formă de tartă, întinzi o foaie din aluat, o aşezi în formă şi înţepi aluatul cu furculiţa. Pui peste aluat, alternând, feliile de dovlecel şi fâşiile de somon.
Amesteci smântâna cu ouăle şi un praf de sare şi torni totul peste dovlecel şi somon. Presari deasupra caşcavalul ras şi mărarul tocat mărunt şi introduci forma în cuptorul preîncălzit la 180º C pentru 45 de minute. Serveşti tarta caldă sau rece.
O altă rețetă interesantă pe lângă aceasta tarta cu dovlecei si marar este și Tartă cu urdă și măsline .
Foto: Photoland/Photocuisine
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
