Home / Copil / Știință și empatie în sezonul 13 al serialului animat “Curiosul George”

Știință și empatie în sezonul 13 al serialului animat “Curiosul George”

Sezonul 13 al serialului animat „Curiosul George” va fi difuzat luna aceasta zilnic, de la ora 19.00, de Minimax. Noul sezon readuce în atenție perspectiva unui copil de vârstă preșcolară asupra lumii care îl înconjoară. De la incapacitatea protagonistului de a vorbi până la efortul pe care îl face pentru a înțelege lumea din jur, serialul e capabil să trezească empatie și părinților.

Micii telespectatori știu deja că George este o maimuţică isteaţă, cu inteligența unui copil de câțiva anișori, care pune multe întrebări iar personajele cu care intearcționează îi răspund, prezentând astfel o serie de informaţii utile din lumea ştiinţelor naturii, matematicii şi tehnicii. Datorită curiozităţii nesătule a lui George, până la sfârşitul serialului telespectatorii vor deveni mici oameni de ştiinţă. George este însoțit în aventura cunoașterii de către Domnul cu pălărie galbenă, un personaj-mentor al protagonistului.

În sezonul 13, George va vizita ferma de mori de vânt a profesorului Wise și va învăța cum se utilizează energia eoliană, apoi va explora o peșteră, după care va găzdui o serată cu proiecție de film, la care participă prietenii din vecini. George va avea timp și de o mică vacanță în munți, va învăța în acest sezon nou să facă pâine, alături de Domnul cu pălărie galbenă, apoi să repare o eșarfă, să vopsească un gard, și va afla despre muzicalitatea cercurilor Hula Hoops.

În 2008 și 2010 acest serial a fost onorat în cadrul premilor Emmy cu distincția „Outstanding Children’s Animated Program”.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.