Home / Sarcina luna de luna / Alimentatie / Sfaturi utile pentru a face alăptarea mai ușoară

Sfaturi utile pentru a face alăptarea mai ușoară

Mai ai puțin și o să aduci pe lume o minune mică? Te sperie gândul că nu știi cum o să te descurci cu alăptarea? Dacă primele săptămâni de alăptare sunt uneori mai grele, cu cât alăptezi mai mult, cu atât devine mai ușor și plăcut! Dar iată ce sfaturi îți oferim noi pentru ca alăptarea să fie mai ușoară.

 

  1. Informează-te despre alăptare și laptele matern în perioada prenatală

Alăptarea este naturală, dar necesită totuși o pregătire pentru a face acest lucru. Cum? Poți cere femeilor din jurul tău care alăptează  sau care au alăptat să-ți povestească despre experiențele lor. De asemenea, poți apela la un specialist în alăptare, de la care o să primești o sumedenie de sfaturi utile.

 

  1. Imediat după naștere, să ai contactul piele-piele cu copilul

Într-adevăr, contactul piele-piele trezește simțurile copilului și îl face să dorească să ia sânul instinctiv, în mod natural. Dar asta nu e tot: contactul piele-piele are și alte efecte benefice! De exemplu, permite copilului să își păstreze mai bine căldura și de aceea se va liniști foarte mult când alăptezi.

 

  1. Oferă-i sânul imediat ce copilul începe să-l caute

În mod ideal, ar fi bine să-i oferi sânul în prima oră de viață a bebelușului. Într-adevăr, reflexele copilului sunt mai puternice și ar trebui să reușească să ia sânul destul de repede.

 

  1. Învață să cunoști semnele când îi este foame și când este sătul

Treptat, vei recunoaște semnele când bebelușului îi este foame.  Când copilul este înfometat, respirația i se schimbă, își mișcă ochii sub pleoapele închise, își mișcă brațele și picioarele, se întinde, își ține mâinile în guriță și caută cu ea să sugă. Dacă nu îi dai imediat să mănânce, în cele din urmă o să înceapă să plângă.

Unii bebeluși adorm în timp ce sug, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că au mâncat destul, ci mai degrabă că se simt foarte bine în brațele mamei. Trebuie să-l stimulezi puțin, astfel încât el să continue să bea. Acest lucru te poate scuti să alăptezi la intervale de timp foarte apropiate.

 

  1. Alăptează în funcție de foamea bebelușului

Da, hrănirea frecventă stimulează producția de lapte și liniștește bebelușul, care trece printr-o perioadă de adaptare intensă. Bebelușii nu sug toți la aceeași frecvență și nu le ia același timp. În timp ce unii sunt foarte lacomi și mănâncă foarte repede, alții trebuie să fie încurajați sau chiar stimulați să sugă.

 

  1. Asigură-te că bebelușul are o alăptare bună

O bună apăsare a sânului este esențială: acest lucru permite copilului să aibă lapte din belșug și pe tine să nu suferi. În cazul în care laptele  nu curge bine, trăgând, îți poate răni sfârcurile. Dacă hrănirea bebelușului este incomodă, nu ezita să ceri ajutor. Alăptarea nu trebuie să fie dureroasă.

 

  1. Evită cât poți altă metodă de hrănire decât suptul la sân

Evită să calmezi bebelușul cu suzetă sau să-i dai supliment de lapte din biberon înainte de 4-6 săptămâni. Dacă alăptezi exclusiv la sân, producția de lapte va fi mult mai bună. Dacă, pe lângă laptele matern îi dai și lapte la biberon, în timp producția de lapte scade. Este destul de normal ca bebelușul să ceară sânul, nu neapărat pentru că-i este foame, ci pentru că-l și liniștește. Cu cât crește, intervalul dintre mese o să fie mai mare.

Bucură-te de plăcerea de a fi părinte! Cu trecerea timpului, alăptarea va deveni mai naturală, mai simplă și mai distractivă! Bucură-te de aceste momente unice cu copilul și ai încredere în tine. 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.