Home / Viata de familie / Retete pentru toata familia / Aperitive / Salată de paste cu ton și avocado

Salată de paste cu ton și avocado

Salata de paste cu ton si avocado este tot ce îți trebuie pentru un prânz reușit. Combinația de paste, ton, avocado, porumb și legume proaspete aduce în farfurie exact acest echilibru: gust plin, texturi variate și o energie care nu îngreunează. Feliile de lămâie și ierburile aromatice completează salata cu o notă vibrantă și parfumată, transformând-o într-o alegere rapidă, smart și delicioasă pentru zilele încărcate.

Ingrediente

150 g paste fundițe

1 avocado mare

zeama de la o lămâie mică

2 linguri ulei de măsline

1 conservă ton bucăți

100 g salată mixtă

2 linguri porumb din conservă

2-3 roșii cherry

1 linguriță muștar

¼ linguriță oregano uscat

sare

Mod de preparare

Mai întâi fierbi pastele în apă clocotită cu sare conform indicațiilor de pe ambalaj, după care le scurgi, le clătești cu apă rece, le scurgi foarte bine din nou și le pui într-un bol.

Amesteci uleiul de măsline cu zeama de lămâie, muștarul, oregano și sare. Tai avocado, scoți sâmburii și cu o lingură scoți miezul, pe care îl tai felii subțiri sau cubulețe.

Adaugi peste paste salata mixtă, tonul scurs foarte bine, porumbul, roșiile tăiate în două, avocado și torni deasupra dressingul. Amesteci și servești salata.

O altă rețetă delicioasă și sănătoasă pe lângă această rețetă de Salata de paste cu ton si avocado este Salata de paste cu creveti.

Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.