
Ingrediente
400 g frunze de spanac
5 ouă
50 g cremă de brânză
4 linguri făină
1/2 linguriță praf de copt
Pentru umplutură
150 g cremă de brânză
3 căței usturoi
sare
12 roșii uscate în ulei
50 g parmezan ras pentru decor
Mod de preparare
Speli frunzele de spanac bine, le pui să se scurgă într-o strecurătoare și le lași să se răcească. Le storci de apă și le pui în blender. Le mixezi până obții o pastă și o răstorni într-un castron mai mare.
Adaugi peste spanac gălbenușurile, crema de brânză, puțină sare, făina cernută cu praful de copt și omogenizezi. La final pui albușurile bătute spumă tare și amesteci ușor, de jos în sus.
Torni compoziția într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt, netezești și o introduci în cuptorul încins la 180° C pentru 15 minute. Lași blatul să se răcească și desprinzi hârtia.
Amesteci brânza cu usturoiul pisat și cu puțină sare. Întinzi crema pe blat, presari roșiile uscate și rulezi. La final, presari rulada cu parmezan ras. O dai la rece până o servești.
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
