Iarna este important să le oferim copiilor noștri acele alimente care nu numai că-i protejează de bolile sezonului rece, dar și previn carențele alimentare, îi apără de frig și le redau energia pentru toată ziua.
Rădăcinoase pentru a-l apăra de frig
Printre legumele sezonului rece, rădăcinoasele ca morcovii, prazul, sfecla roșie, păstârnacul, au câteva atuuri remarcabile: sunt pline de glucoză și de minerale, nutrienți care pun sângele în mișcare și ajută organismul să facă față cu bine frigului. Poți să le pregătești la cuptor, în supă cau sotate, lângă o friptură.
Legume verzi pentru a-l face puternic
Spanacul, varza și broccoli se numără printre legumele de top potrivite pentru rigorile iernii. Prima îi furnizează copilului tău vitamina A și fier, a doua este o excelentă sursă de vitamina C și magneziu, iar a treia este un puternic stimulator al imunității. Pune-le în meniul lui ori de câte ori este posibil.
Fructele colorate – pentru plinul de vitalitate
Pentru a face plinul de vitamine și de minerale oferă-i fructe cât mai colorate. Cu cât sunt mai colorate, cu atât conțin mai multe și mai diferite fructe! Privilegiază portocalele merel, mandarinele, kiwi. Acestea conțin cantități mari de vitamina C și B9 (acid folic), nutrienți care ajută organizmul să se apere de infecții și îl țin în formă.
Proteinele animale – pentru anticorpi
Esențiale pentru formarea anticorpilor, proteinele animale (din ouă carne, pește) au un rol esențial în combaterea infecțiilor. Între 0 și 36 de luni, copilul tău ar trebui să consume zilnic 15 g pe zi, iar între 4 și 10 ani între 20g și 30 g de proteine pe zi. Dă-i o dată pe zi o sursă de proteină animală și privilegiază-le pe cele care sunt bogate în fier (ficatul, carnea de vită), știut fiind că fierul este unul din nutrienții care stimulează sistemul imunitar.
Zaharuri lente – pentru mai multă energie
Când vine frigul, optează pentru alimentele care conțin zaharuri complexe, în locul celor simple care slăbesc sistemul imunitar. Existente în cerealele integrale, acestea furnizează energie pe parcursul întregii zile și fibre și un complex întreg de vitamine și minerale.
Iaurturi și bacterii lactice – pentru flora intestinală
În cazul în care puiul tău a fost deja bolnăvior și a luat medicamente printre care și antibiotice, este timpul să-i refaci flora intestinală cu iaurturi cu probiotice. Acestea sunt bacterii bune care stimulează producerea de anticorpi și poate forma acea barieră protectoare contra germenilor patogeni.
Ciocolată – pentru un moral mai bun
Pentru a alunga lipsa de energie și a compensa lipsa soarelui, nimic nu e mai bun ca două pătrățele de ciocolată neagră. Bogată în fier și în magneziu, acest tip de dulce va stimula producția de triptofan și de serotonină, doi hormoni care ne confer starea de bună- dispoziție!
Pește oceanic – pentru rezistența la infecții
Tonul, somonul și sardinele (dar și alți pești grași oceanici) sunt excelente surse de omega 3 și de vitamin D sau vitamina antirahitică. Aceste substanțe chimice sunt excelente pentru că suplimentează lipsa soarelui, dar și pentru că reduc inflamaţiile de la nivelul căilor respiratorii, protejează plămânii de agresivitatea germenilor patogeni și stimulează activitatea globulelor albe.