
de la 7 luni
Ingrediente
200 g broccoli
100 g păstârnac
60 ml lapte formulă
2 linguriţe ulei de măsline
Mod de preparare
Cureţi păstârnacul, îl tai cuburi şi îl pui într-o crăticioară. Speli broccoli, îl pui peste păstârnac, acoperi cu apă şi fierbi totul 15 minute. Scurgi legumele şi le pui într-un blender.
Adaugi laptele formulă şi uleiul peste legume şi mixezi. Dacă nu ai blender, poţi pasa legumele cu o furculiţă.
Sfaturi pentru mami
Păstârnacul este o legumă absolut grozavă pentru copii. Înrudit cu morcovul, păstârnacul are o aromă care o să placă celui mic. Poate fi introdus fără probleme în alimentaţia bebeluşului între 6 şi 8 luni. Când alegi păstârnacul, acesta nu trebuie să aibă lovituri sau tăieturi şi, desigur, să nu fie germinat. Dacă îl tai, păstârnacul nu poate fi păstrat pentru mult timp la frigider, deoarece oxidează.
Sfatul medicului:
Broccoli este o legumă aproape miraculoasă, pentru valenţele sale detoxifiante, antiinflamatorii şi antioxidante, hipocolesterolemiante, de protecţie a pielii şi ochilor. Este cunoscut pentru efectul său de potenţare a metabolismului vitaminei D provenite din lapte. Uleiul de măsline este o foarte valoroasă sursă de grăsimi benefice, nehidrogenate, necesare dezvoltării întregului organism şi în principal sistemului nervos.
Dr. Ana Ștefănescu, medic pediatru, Clinica Regina Maria Cluj
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
