
Paste de casa cu somon pentru copii! Toate mamele sunt preocupate de ceea ce le oferă de mâncare copiilor și cea mai bună este cea pregătită în casă. Această rețetă a fost preparată de prietena noastră Alexandra Băltățeanu și o recomandă cu încredere pentru copilași.
Ingrediente
100 g făină
1 ou
200 g file de somon fără piele
1 legătură pătrunjel verde
câteva frunze de busuioc
2 căței de usturoi
½ morcov
½ zucchini
50 g cremă de brânză
zeama de la ½ lime
2-3 linguri ulei de măsline
sare
piper
Mod de preparare
Tai somonul cubulețe, le condimentezi cu sare și piper, le stropești cu zeama de lime, apoi le sotezi în uleiul de măsline împreună cu legumele date pe răzătoare și o cană cu apă. Când somonul este fiert, iar lichidul a scăzut la jumătate, adaugi crema de brânză și mai lași la foc mic câteva minute.
Pentru paste amesteci făina cu oul împreună cu o linguriță de sare. Frămânți bine până obții un aluat elastic și îl lași să se odihnească 10 minute învelit în folie alimentară.
Întinzi o foaie cât mai subțire (ca la tăieței), o rulezi și tai cu un cuțit ascuțit pastele de grosimea spaghetelor. Le desfaci și le lași să se usuce 10-15 minute. Dacă ai mașină, le poți face cu ea.
Fierbi pastele în apă clocotită cu sare 2-3 minute, le scurgi și le adaugi peste somon. Torni și o lingură de apă în care au fiert pastele, condimentezi cu sare și piper, pui pătrunjelul verde tocat, amesteci cu grijă și oprești focul. Servești paste de casa cu somon calde, cu câteva frunze de busuioc deasupra.
O altă rețetă delicioasă cu somon este și Somon cu sos de unt și usturoi.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
