Ingrediente
500 g spanac proaspăt
300 g pâine mai uscată
150 ml lapte
1 ceapă
4 căței usturoi
100 g unt
2 ouă
50 g parmezan
50 g făină
sare
6 linguri ulei de măsline
Mod de preparare
Mai întâi, cureți frunzele de spanac, le speli bine și le lași să se scurgă. Tai pâinea cubulețe și torni peste ele laptele cald.
Topești 1/2 de unt în tigaie, adaugi ceapa și usturoiul tocate mărunt și lași câteva minute, amestecând din când în când. Adaugi frunzele de spanac și lași până când se evaporă lichidul lăsat, după care le scurgi printr-o sită, le pui în blender și mixezi.
Adaugi peste spanac ouăle, pâinea înmuiată și stoarsă foarte bine, jumătate din parmezan, ras, făina și amesteci până se omogenizează. Condimentezi la final cu sare.
Încingi uleiul în tigaie și untul rămas, formezi găluște cu lingurița și le prăjești pe ambele părți. Le scoți pe un platou și le presari cu parmezanul ras rămas. Aceste găluște le poți fierbe în apă clocotită în care ai pus puțină sare.
Foto: Photoland/Profimedia