Home / Copil / Găluște cu căpșune

Găluște cu căpșune

Ingrediente

8 căpșune mai mari

400 g brânză de vaci

1 ou

50 g făină

50 g griș

50 g pesmet

2 linguri smântână

2 linguri zahăr

coaja rasă de la o lămâie

Pentru tăvălit

100 g alune măcinate

3 linguri zahăr pudră

Mod de preparare

Speli căpșunele și le usuci cu prosoape absorbante.

Pentru găluște, scurgi foarte bine brânza de vaci, adaugi oul bătut, făina, grișul, pesmetul, smântâna, zahărul, coaja de lămâie și amesteci bine până obții un aluatul. Dacă aluatul este prea moale, mai adaugi puțină făină. Îl lași la rece timp de o oră.

Împarți aluatul în opt bucăți, învelești căpșunele în aluat și le dai forma rotundă.  

Pui apă cu puțină sare la fiert și când dă în clocot pui găluștele și le fierbi 10 minute.

În timp ce găluștele sunt la fiert prăjești alunele măcinate fin într-o tigaie fără grăsime până se rumenește ușor, după care dai tigaia jos, adaugi zahărul pudră și amesteci.

Scoți găluștele cu o paletă, le tăvălești prin alune și le așezi pe un platou. Le poți servi presărate cu zahăr pudră, alături de un sos de vanilie sau cu frișcă.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.