Adevărat și fals despre diversificare - PapTot.ro - Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie - Revista PapTot!

Home / Bebelus / Alimentatie / Adevărat și fals despre diversificare

Adevărat și fals despre diversificare

Bebelușii preferă fructele, borcănelele sunt nesănătoase, căpșunile dau urticarie…  Când bebe ajunge la vârsta diversificării alimentare, mama are de făcut o triere dificilă a informațiilor, ideilor preconcepute, părerilor neautorizate.  Noi le venim în ajutor cu câteva clarificări.

  1. De la 6 luni, un bebeluș poate bea același lapte ca și restul familiei

Fals. Până la un an, un bebeluș trebuie să aibă o alimentație cu lapte metrn sau de continuare, special adptată nevoilor lui.  Mai digest decât laptele de vacă, laptele matern sau cel de continuare nu conține o cantitate mare de proteine, este bogat în acizi grași esențiali și fier, indispensabili creșterii.  Abia după vârsta de 18 luni laptele de vacă poate fi utilizat, dar numai în forma lui integrală. Cel semidegresat nu este indicat pentru consumul copiilor, pentru că este sărac în acizi grași. Fără îndoială, medicii recomandă până la 3 ani laptele de creștere, care este foarte bine adaptat nevoilor nutriționale ale copilului mic.

 

  1. Toate legumele pot fi puse în farfuria bebelușului chiar de la debutul diversificării

Fals. Anumite legume, prea bogate în fibre, nu sunt potrivite cu sistemul digestiv imatur al bebelușului. Așa sunt varza, sparanghelul, ceapa, vinetele. De altfel, au și gustul foarte pregnant, care pentru micuții care le gustă pentru prima dată nu este cel mai indicat lucru.  Sunt de preferat morcovii, cartofii dulci, , dovleceii și sfecla. Leguminoasele nu sunt recomandate înainte de 15 luni.

 

  1. Fierberea la abur este preferabilă pentru a face primele piureuri

Adevărat. Simplă și rapidă, fierberea la abur permite alimentelor să-și conserve vitaminele și sărurile. Până la 18 luni, carnea friptă și alte moduri de gătit cu grăsime sunt nerecomandate.

 

  1. Bebelușul nu trebuie să mănânce prea mult ou

Adevărat. Ca și carnea și peștele, oul este bogat în proteine și trebuie consumat cu moderație.  Mai mult, nu este prea ușor de digerat.  Copiiilor predispuși la alergii le poate provoca reacții puternice, pentru că albușul conține ovalbumină, o substanță cu potențial lergen. De aceea, oul se introduce în alimentația bebelușului pe la vârsta de 6-7 luni. Se dă mai întâi gălbenușul fiert tare, în cantități crescânde până la 9 luni, când bebe poate mânca un gălbenuș întreg. La 12 luni, este capabil să mănânce un ou întreg.

 

  1. Primele salate de crudități, la 12 luni

Adevărat.  Dacă i-au crescut incisivii, bebelușul poate mânca salate de crudități sau, pur și simplu, rondele și  bețișoare din legume. La început, începe cu cruditățile moi (roșii, sfeclă, castravete) tăiate fin ori rase. Pentru batoanele de morcov, e bine să aștepți vârsta de 18 luni, când de regulă apar premolarii și caninii. La fel și pentru salata verde, care nu este pe lista preferatelor și care prezintă și riscul de sufocare la înghițit. Oricum, draga mami, trebuie să-ți supraveghezi atent bebelușul când îi dai primele crudutăți să nu se înece.

 

  1. Doar borcănele? E rău pentru sănătatea copilului

Fals. Produsele industriale pentru bebeluși sunt supuse unor controale extrem de riguroase. Ele nu conțin conservanți, edulcoranți, coloranți și arome sintetice.  De asemenea, cantitatea de nitrați și pesticide admisă în astfel de produse trebuie să fie minimă, iar adaosul de sare nu este permis.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.