Friptură de curcan

Ingrediente

1 curcan mai mic (circa 4 kg); 1 lingură boia de ardei dulce; 1 linguriță boia iute;
1 1/2 linguriță praf de usturoi; 1 linguriță cimbru uscat; sare; piper negru proaspăt măcinat; 2 mere Ionatan; 4 linguri ulei de măsline
Mod de preparare

Într-un castronel, amesteci boiaua de ardei, dulce și iute, cu praful de usturoi, cu cimbrul uscat, 1 lingură de sare și 1 linguriță de piper măcinat.  Speli curcanul bine, îl lași să se scurgă și îl freci cu amestecul de condimente, atât pe interior, cât și pe exterior. Îl așezi pe o tavă, îl acoperi cu folie alimentară și îl lași la frigider peste noapte sau chiar 24 de ore.

Scoți curcanul din cuptor și îl lași să ajungă la temperatura camerei (circa 2 ore). Așezi grătarul aragazului pe cea mai joasă treaptă și îl încălzești la 180º C.

Cureți merele de semințe, le tai sferturi și le introduci în interiorul curcanului. Legi picioarele cu sfoară alimentară și pui curcanul cu pieptul în jos într-o tavă termorezistentă. Îl stropești cu uleiul de măsline și-l introduci în cuptorul încins pentru 20 de minute. Îl scoți, îl întorci cu pieptul în sus și-l mai lași o oră. Scazi temperatura la 150º C și-l mai lași o oră. Ai grijă ca în ultima oră să-l ungi din când în când cu sosul din tavă.

Scoți curcanul pe un platou, îl acoperi cu folie de aluminiu și-l lași să se odihnească 30 de minute. Îl servești cald, alături de ce garnitură dorești

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.