Home / Copil / Echilibrul între sport și școală, cheia formării unei generații sănătoase și performante

Echilibrul între sport și școală, cheia formării unei generații sănătoase și performante

Într-o lume în care presiunea academică și viteza tehnologică pun o povară tot mai mare pe umerii copiilor, găsirea unui echilibru între școală și sport devine nu doar un ideal, ci o necesitate. Un copil de azi are ziua planificată la minut: ore la școală, teme, meditații, cursuri suplimentare. În acest context, sportul riscă să fie perceput ca „timp pierdut”. Însă experiența arată contrariul: copiii care fac sport regulat sunt mai organizați, mai motivați și mai eficienți în gestionarea timpului.

Bogdan Bratosin, antrenor de tineret, fost campion național la volei pe plajă, dar și doctor în biotehnologie alimentară, aduce în prim plan conceptul de echilibru între educația academică și cea sportivă: „Cu peste 20 de ani de experiență în volei, am văzut direct cum mișcarea influențează dezvoltarea cognitivă, emoțională și fizică a copiilor. Iar astăzi, lucrez zilnic cu tineri care își împart timpul între lecții, teme și antrenamente.”

Sportul nu „fură” timp de la învățătură – îl optimizează

În 2021, Falonn Contreras și colaboratorii au publicat studiul Effects of Sport-Based Interventions on Children’s Executive Function: A Systematic Review and Meta-Analysis. Această meta-analiză (concentrată pe copii și adolescenți între 6-18 ani) a comparat intervenții sportive pe termen lung și a găsit efecte mari (large effect sizes) în toate cele trei componente de bază ale funcțiilor executive: memoria de lucru, controlul inhibiției și flexibilitatea cognitivă. Așadar, activitatea fizică regulată, în cadru organizat, stimulează concentrarea, memoria și capacitatea de rezolvare a problemelor. Sportul nu concurează cu școala, ci o susține. Copiii activi reușesc să învețe mai repede, să aibă o disciplină mai bună și să facă față stresului școlar cu mai multă ușurință.

În plus, sportul de echipă în special oferă contextul unic pentru a învăța unde se trage linia fină dintre competitivitate toxică și constructivă. În acest mediu reiese cel mai bine cum poți fi cel mai bun ajutându-i pe ceilalți fără să fii neapărat primul în ranking. Cooperarea și competiția sănătoasă merg mână în mână și dezvoltă abilități de leadership, cooperare și fair-play, toate fiind calități esențiale pentru adulții echilibrați de maine.

Procesul contează mai mult decât performanța

La fel cum nu toți copiii care merg la școală ajung olimpici la o disiplină sau alta, nici cei care intră în sala de sport nu vor ajunge toți campioni. Dar fiecare copil care face mișcare câștigă sănătate, prieteni și valori pentru viață.

Prin urmare, Bogdan Bratosin explică: „Echilibrul între sport și școală nu este un compromis, ci un parteneriat. Copiii nu trebuie să aleagă între a fi buni elevi sau buni sportivi. Ei pot – și ar trebui – să fie ambele.”

În clubul Unite Volei, accentul cade pe bucuria jocului, dezvoltarea armonioasă și echilibrul cu școala, iar performanța vine natural, ca un rezultat al pasiunii și perseverenței.

Bogdan Bratosin, fondator al echipei de tineret A.C.S. Unite Volley, a fost reprezentant al lotului național de volei pe plajă în 2023-2024, s-a calificat la competiții europene precum CEV Volleyball Cup, CEV Challenge Cup și a câștigat cupa balcanică de seniori la volei în sală, alături de Universitatea Cluj. A obținut un doctorat în Biotehnologii la USAMV Cluj.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.