Ingrediente
1 l lapte;
5 ouă;
250 g orez cu bobul rotund;
150 g zahăr;
2 portocale;
50 gunt;
1 linguriță esență de vanilie;
1 vârf cuțit de sare;
100 g caise confiate
Mod de preparare
Torni laptele într-o cratiță, adaugi zahărul și esența de vanilie, o așezi pe foc și dai laptele în clocot. Pui orezul spălat bine și untul și lași să fiarbă, acoperit, 25 de minute, la foc mic.
Lași orezul să se răcească, neacoperit, după care adaugi în el gălbenușurile bătute, coaja și zeama de la portocale, caisele confiate tăiate bucăți și omogenizezi. La final încorporezi ușor albușurile bătute spumă tare cu un praf de sare, amestecând de jos în sus cu o lingură de lemn.
Torni compoziția într-o formă rotundă medie unsă și tapetată sau îmbrăcată cu hârtie de copt și o introduci în cuptorul încins la 210ºC pentru 25-30 de minute. Lași tortul să se răcească foarte bine în formă, îl răstorni pe un platou, îl tapetezi cu zahăr și îl dai la frigider timp de 3 ore.