
Ingrediente
1 kg cotlet de miel cu os
sare
6 linguri ulei
6 cartofi mici
1 morcov
3 căței usturoi
1 legătură ceapă verde
1 ardei gras roșu
2 crenguțe ienibahar
1 frunză de dafin
1 lingură ulei de măsline
1 crenguță de cimbru
Mod de preparare
Speli cotletul de miel, îl usuci cu prosoape absorbante și îl condimentezi cu sare. Îl pui într-o tigaie cu 3 linguri de ulei încins și îl prăjești ușor pe toate părțile.
Speli cartofii, îi cureți de coajă, îi tai pe jumătate, îi condimentezi cu sare și îi așezi într-un vas termorezistent mai mare. Îi introduci în cuptorul încins la 200°C timp de 15 minute. Scoți forma din cuptor, pui peste cotletul de miel și pe lângă așezi morcovul tăiat felii mai grosuțe, ceapa bucăți, ardeiul gras fâșii mai subțiri, frunza de dafin și usturoiul tăiat felii subțiri. Adaugi și crenguțele de ierburi aromate.
Stropești totul cu ulei de măsline, torni 150 ml de apă și introduci tava în cuptorul încins la 200°C pentru 50 de minute.
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
