Home / Sarcina luna de luna / Sanatate / Colestaza de sarcină, o afecțiune puțin cunoscută, dar nu banală

Colestaza de sarcină, o afecțiune puțin cunoscută, dar nu banală

Cuvântul colestază nu face parte probabil din vocabularul sarcinii pe care să-l cunoașteți. Această boală destul de rară afectează doar una din 1.000 de femei însărcinate, dar merită să fie cunoscută de toată lumea, deoarece poate pune viața copilului nenăscut în pericol. 

Ce este această boală?

Colestaza de sarcină este o afecțiune care apare în general pe parcursul celui de-al 2-lea trimestru de sarcină și, cel mai des, al celui de-al treilea trimestru. Aceasta se mai numește și colestază obstetricală sau interhepatică. Cauza colestazei nu este cunoscută, dar se pare că hormonii de sarcină ar fi de vină. Lichidul biliar este produs la nivelul ficatului și stocat în vezică. Hormonii de sarcină încetinesc sau stagnează fluxul lichidului biliar, acesta se acumulează în exces și la final ajunge în sânge.

Care sunt simptomele?

Primele simptome care apar sunt mâncărimile, în principal pe mâini și picioare, dar uneori apar pe toate părțile corpului. De asemenea, mai poți avea urina închisă la culoare și scaune deschise la culoare. Dar în majoritatea cazurilor, mâncărimea intensă este singurul simptom prezent în această afecțiune. Deși mâncărimea nu o afectează foarte tare pe mămică, acestea dispărând la câteva zile după naștere, consecințele bolii pot fi foarte grave pentru copil: naștere prematură, tulburări respiratorii neonatale și chiar moartea fetală în uter, dar această ultimă consecință este mai rară.

Dacă sunteți însărcinată și aveți mâncărimi pe corp, pentru a exclude orice dubiu, consultați medicul specialist, care vă va recomanda analize de sânge pentru a confirma sau exclude diagnosticul de colestază.

Dacă ați fost diagnosticată cu colestază,  o să faceți teste periodice de sânge, pentru monitorizarea funcției hepatice și a cantității de săruri biliare din sânge, și ecografii  repetate pentru a evalua starea bebelușului.

Întrucât colestaza reprezintă un pericol pentru făt abia din cea de-a 37-a săptămână, nașterea va fi indusă cel târziu la această dată pentru a evita complicațiile pentru copil. Medicii pot recomanda nașterea chiar dacă bebelușul nu a ajuns încă la termen după analizele medicale și bătăile inimii bebelușului.

Medicii nu știu exact cauzele exacte ale colestazei, dar ereditatea poate avea un rol important. Riscurile de reapariție în timpul unei a doua sau a treia sarcini sunt destul de mari (între 45% și 90%), iar colestaza ar avea tendința să apară mai devreme în timpul sarcinilor ulterioare. 

******

Mai jos o să vă spun povestea Amaliei Dulgheru, o mămică care a avut colestază la ambele sarcini.

Amalia a dorit să-și împărtășească experiența personală, pentru ca mai multe femei să știe despre existența colestazei și să o poată detecta dacă au simptome. 

La prima sarcină, Amalia a început să aibă mâncărimi ușoare la mâini și picioare în jurul celei de-a 36-a săptămână. Neștiind despre colestază sau simptomele ei, nu a fost deloc alarmată. 

La a 37-a săptămână s-au întețit, iar la a 38-a mâncărimea a devenit atât de intensă încât nu mai dormea ​​noaptea. „Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Am sunat medicul ginecolog și acesta m-a rugat să vin imediat la maternitate când i-am spus despre mâncărimile puternice pe care le aveam la mâini și picioare.  Am ajuns, mi-au făcut investigații, analize și au decis să-mi provoace nașterea. Din fericire, bebelușul a fost bine.

În cea de-a doua sarcină, mâncărimile au început mai devreme, din săptămâna a 26-a. „Am recunoscut simptomele imediat și, prin urmare, mi s-a prescris medicație pe toată durata sarcinii. A trebuit să merg la spital de două-trei ori pe săptămână pentru o serie de investigații. Ca o precauție pentru sănătatea bebelușului, mi s-a declanșat nașterea la 36 de săptămâni și 3 zile, când copilul era aproape la termen. Suntem bine amândoi”.

Dragi mămici, nu neglijați niciun simptom mai ciudat care apare în timpul sarcinii! Sănătatea voastră și a bebelușilor voștri sunt cele mai importante!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.