
Ingrediente
400 g struguri negri boabe mai mici
150 g făină
4 ouă
150 g zahăr pudră
250 ml smântână
50 g unt
2 lingurițe esență de vanilie
sare
Mod de preparare
Speli boabele de struguri și le așezi pe prosoape absorbante. Topești untul și îl lași să se răcească. Preîncălzești cuptorul la 180°C.
Într-un castron, mixezi ouăle cu zahărul până devin o cremă, adaugi untul topit și răcit și mai mixezi un minut. Adaugi smântâna, un praf de sare, esența de vanilie, făina și omogenizezi compoziția.
Torni ¼ din aluat într-o formă de tort unsă cu unt și o introduci în cuptor pentru 10 minute. Scoți forma din cuptor, torni și restul de aluat și distribui deasupra boabele de struguri. O introduci din nou în cuptor pentru alte 45 de minute.
Lași prăjitura să se răcească în formă, după care desprinzi marginile formei și îl așezi pe un platou. Îl decorezi înainte de servire cu zahăr pudră.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
