
Ingrediente
PENTRU ALUAT: 250 g făină; 125 g unt; 1 lingură mare smântână fermentată; 2 gălbenușuri; 1 vârf de cuțit sare; 2 linguri zahăr; 2 linguri lapte călduț. PENTRU MAIA: ½ cubuleț de 50 g de drojdie proaspătă; 1 linguriță zahăr; 2 linguri lapte călduț. PENTRU UMPLUTURĂ: 250 g mac; 200 g zahăr; 100 ml lapte. PENTRU UNS FOILE: 2 gălbenușuri; 1 linguriță lapte călduț
Mod de preparare
Pentru maia, într-un bol, amesteci drojdia proaspătă cu zahărul și laptele. Presari puțină făină peste și lași la loc cald 10-15 minute.
Cerni făina într-un bol, pui maiaua, adaugi smântâna, zahărul, laptele, un praf de sare și gălbenușurile. Amesteci și frămânți un aluat potrivit de tare. Adaugi treptat untul topit și frămânți energic până când aluatul se desprinde de pe mâini. Dacă aluatul nu e destul de maleabil la frământat, mai adaugi o lingură sau două de smântână. Acoperi aluatul și îl lași la dospit lângă o sursă de căldură.
Cât timp aluatul dospește, pui laptele într-o crăticioară, adaugi zahărul și lași pe foc până zahărul se topește. Pui macul măcinat, amesteci și dai să se răcească, după care încorporezi în compoziție 2 albușuri.
Împarți aluatul în două și întinzi două foi potrivit de subțiri. Trebuie să fie de lungimea tăvii de aragaz. Împarți compoziția pe cele două foi, o întinzi uniform și rulezi cât mai strâns. Le așezi în tava tapetată cu hârtie de copt, le ungi cu gălbenuș de ou amestecat cu lapte și le introduci în cuptorul încins la 180ºC pentru 30 de minute. Faci testul cu scobitoarea și dacă iese curată, baigli este gata.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
