Ingrediente
200 g linte
1 morcov mic
1 rădăcină mică de pătrunjel
30 g rădăcină de țelină
1 ceapă
2 linguri de unt
3 linguri pastă de tomate
1 lingură rasă de făină
125 ml lapte
zeama de la ½ de lămâie
sare
PENTRU DECOR
pătrunjel verde
1 morcov mic fiert
Mod de preparare
Speli lintea în mai multe ape și o pui la fiert acoperită de apă până se înmoaie. Pe parcursul fierberii mai adaugi apă caldă.
Topești o lingură de unt într-o oală, adaugi ceapa tocată mărunt, morcovul, pătrunjelul și țelina tăiate cubulețe și amesteci. Lași pe foc până se înmoaie puțin, amestecând continuu, adaugi pasta de tomate, puțină sare, 1,5 l de apă și lași să fiarbă 20 de minute.
Topești restul de unt, pui făina, amestecând continuu, după care adaugi apă treptat până obții o cremă de consistența smântânii și o torni în supă. Fierbi circa 10 minute, după care o strecori.
Pui lintea fiartă, zeama de lămâie, laptele și mai dai în câteva clocote.
Servești supa caldă cu morcov fiert tăiat cubulețe și pătrunjel tocat.